Moartea este un concept des abordat în lumea jocurilor video, însă Spiritfarer pune în lumină o nouă perspectivă asupra Vieții de Apoi. Acest joc indie creat de studioul Thunder Lotus Games surprinde greutatea de a spune un ultim “Rămas bun!”, importanța creării conexiunilor și a amintirilor trainice cu cei din jurul nostru.
Spiritfarer se focusează pe povestea Stellei, o fată tânără care preia rolul de “ghid” spre Viața de Apoi, și a companionului necuvântător al acesteia, motanul Daffodil, care acționează ca un posibil Jucător 2 (în cazul în care vrei să joci multiplayer). Cei doi trebuie să călătorească pe mare pentru a descoperi spiritele care se pregătesc să părăsească lumea definitiv. Aceste personaje sunt animale “umanizate”, fiecare cu personalități unice, așa cum se poate observa din dialogurile acestora sau din gesturile lor. Jocul conține tot felul de interacțiuni între protagonistă și spirite, surprinzând momente comice, înduioșătoare sau chiar triste, precum despărțirile. Pasagerii Stellei vor avea tot felul de cereri, de la bunuri până la a vizita anumite insule, unde se vor confrunta cu trecutul și vor învăța să-l accepte.
Spiritfarer încearcă să pună accentul pe cunoașterea cât mai bună a personajelor: cum a fost viața lor, ce le place, ce le displace etc. Totodată, Stella învață de la spirite cum să ducă la bun sfârșit tot felul de sarcini ce vor deveni tot mai necesare pe parcursul jocului.
Începutul poate fi greoi, întrucât acțiunile pe care le poți face sunt limitate: gătit pentru pasageri, grădinărit pentru a obține ingrediente, pescuit și călătorit pe mare. Odată cu înaintarea în poveste, tot mai multe activități devin realizabile, o opțiune de Fast Travel este deblocată, iar mai mulți pasageri ajung la bordul navei Stellei. Trebuie să mărești corabia, să construiești locuințe și clădiri care te vor ajuta să avansezi. Nu există niciun fel de lupte, însă, chiar și așa, nu ai cum să te plictisești. La urma urmei, ai libertatea de a face orice, fără a fi constrâns de poveste. Există o mulțime de minigame-uri care te ajută să obții resurse sau chiar bani. Dezavantajul cel mai mare este că noaptea ești forțat să ancorezi, fiind prea întuneric ca să îți continui aventura. În această perioadă, nu ai posibilitatea de a accesa harta. Fie îți găsești de lucru pe vas până dimineața, fie te culci.
Grafica este una de tipul desenelor animate, fiind poate nesatisfăcătoare iubitorilor stilului realist, însă asta nu trebuie să împiedice experimentarea jocului. Artstyle-ul 2D este foarte bine realizat și amintește într-o oarecare măsură de filmul Spirited Away, realizat de Studioul Ghibli. Soundtrack-ul este unul liniștitor și reușește să te transpună în universul fantastic creat de Spiritfarer. Există, de asemenea, melodii specifice anumitor locații, minigame-uri sau chiar personaje, care sunt foarte bine alese.
Jocul costă 30$ și consider că merită din plin, întrucât experiența plăcută pe care o aduce este una unică, iar povestea lui, una profundă.
Gabriela Ifrim, clasa a IX-a E