Interviu cu domnul Conf. Dr. Mihai Gontineac

Reporter: În fiecare an ne-ați onorat cu prezența dumneavoastră la Concursul Prosoft@NT, cu excepția perioadei pandemice. Ce credeți că va aduce nou ediția aceasta, mai ales după o perioadă atât de zbuciumată și după organizarea online a concursului?

Conf. Dr. Mihai Gontineac: Nou? ce poate să aducă?... Revenirea la normalitate și revederea cu mulți dintre noi. În rest, climatul este cam același.


Reporter: Care sunt tendințele pe care digitalizarea le configurează în învățământ?

Conf. Dr. Mihai Gontineac : Probabil că unii și-ar dori înlocuirea profesorului.... Dar cu siguranță, digitalizarea va ajuta mult profesorul în utilizarea instrumentelor specifice în demonstrațiile pe care le are de făcut copiilor. Nu se poate realiza într-un laborator o simulare a unei explozii nucleare, la ora de fizică, de exemplu, însă contextul digital permite o astfel de abordare.


Reporter: Ce le transmiteți concurenților care participă la cele două competiții?

Conf. Dr. Mihai Gontineac: Să nu uite că în primul rând suntem oameni, iar oamenii sunt făcuți să comunice, aceasta e o idee pe care vreau să o transmit neapărat. Îi încurajez să-și facă mulți, mulți prieteni printre colegi, în fond, au aceleași preocupări și, de ce nu, pe viitor să-și constituie propria echipă alături de care să surmonteze provocările din lumea reală.


Reporter: În fiecare an absolvenții Colegiului Național de Informatică își îndreaptă pașii spre Universitatea „Al. I. Cuza”. Ce programe de licență oferă Facultatea de Matematică pentru aceștia și care sunt oportunitățile pentru o carieră ulterioară?

Conf. Dr. Mihai Gontineac : La Facultatea de Matematică există două secții: matematică pură și matematică- informatică. Cei care merg spre matematică, în general, merg pentru a îmbrățișa o carieră didactică. Dar, de exemplu, un absolvent de matematică este și șeful secției de cercetare la Amazon- Iași. Alți absolvenți de matematică lucrează la Continental, deoarece sunt necesare modelele matematice construite pentru ca informaticienii să le implementeze. Cei de la secția matematică-informatică îmbină cunoștințele celor două discipline, iar ei își doresc această dublă specializare. Dacă optează pentru o carieră în învățământ, mai ușor pot beneficia de o normă prin îmbinarea acestora. Ceilalți pot merge în industrie. De exemplu, masteranzii mei, într-un procent considerabil, lucrează la Continental. Ei fac cursurile online și pot să îmbine cele două atribuții cu brio.


Reporter: Toate acestea sunt argumente solide care atestă utilitatea unor concursuri de profil. Le dorim tuturor o experiență la Piatra- Neamț care să aducă plus valoare propriei formări.

Scroll to Top