De mărțișor, eveniment la puterea a doua la CNI 

Concursul Pluridisciplinar Internațional PROSOFT@NT și International Olympiad in Informatics in Teams

 

Nu știu alții cum sunt, dar de 1 martie nu-mi vine să mă gândesc la un puiu de ger năpraznic ca acela al Amintirilor….

Anul acesta, Concursul Pluridisciplinar Internațional PROSOFT@NT, ediția a XIV-a, s-a desfășurat într-un context hibernal pe meleaguri nemțene care a ascuțit mințile pregătite să se confrunte în găsirea soluțiilor cât mai sclipitoare. De asemenea, a avut loc faza națională a International Olympiad in Informatics in Teams- IOIT, ce a desemnat cele două echipe care vor reprezenta România la faza internațională a acestui concurs inițiat de Italia.

Judecând la rece, cele trei zile ( 28.02.2018- 02.03.2018) au stat sub semnul intenției participanților de autodepășire, de validare a valorii sau, de ce nu, de confirmare a faptului că mai este loc întotdeauna de studiu asiduu pentru a își urma idealurile.

Deschiderea oficială a avut loc la Colegiul Național de Informatică, pe 28 februarie 2018, în laboratorul multimedia, reunind persoane din Federația Rusă, Moldova, Italia și România, într-un spațiu pe cât de miniatural, pe atât de generos din perspectiva căldurii sufletești. Pe dată s-au realizat conexiuni între participanții gata să își lustruiască spiritul competitiv și capacitățile comunicaționale, iar gerul de afară a rămas o dulce amintire.

Prezenți la această deschidere au fost  Doamna  Inspector  General  al  Ministerului  Educaţiei  Naţionale, Nuşa Dumitriu  Lupan, domnul Cf.dr. Adrian Iftene, decanul Facultăţii de Informatică, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, președinteal concursului, secțiunea informatică, domnul Cf. dr. Mihai Gontineac de la Facultatea de Matematică, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, președinte al concursului, secțiunea matematică, domnul Inspector General Adjunct, ISJ Neamț, Ioan Milea, doamna Inspector de Informatică Neamț, Florentina Ungureanu și gazdele, doamna director al Colegiul Național de Informatică, prof. dr. Daniela Neamțu și domnul director adjunct, prof. Vasile Diaconu. Viziunea dumnealor a fost una unitară, susținând promovarea excelenței în informatică și matematică.

* * *

În prima zi a concursurilor, 1 martie 2018, s-au suținut probele individuale la matematică ( PROSOFT@NT, dar și PROSOFT@NT- Junior- conceput ca o pepinieră pentru viitoarele concursuri),  la informatică,  probele pe echipă IOIT, s-au prezentat lucrările la concursul de soft educațional și pagini web reunite sub egida Centenarului Unirii din punct de vedere tematic  și, nu în ultimul rând, a avut loc proba la secțiunea știinte.

 

Reporterii revistei CNI ( Tudor Muraru și Mihai Alexandru Butuc, clasa a X-a A) au luat pulsul la cald al unora dintre participanți:

 

Interviu PROSOFT@NT- matematică

 

Reporter: Care este numele tău și la ce școală înveți?

Adrian Zvizdenco, IPLT „Mircea Eliade”, Chișinău.

Ella Chiriac, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați.

Matei Anechitei, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani.

Andrei Drăgan, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești.

Francesca Iovu, Colegiul Național „Cuza Vodă”, Huși,Vaslui.

Rareș Morar, Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal”, Sibiu.

Vlad Andrieș, Colegiul Național de Informatică, Piatra- Neamț.

 

Reporter: Cum au fost subiectele?

Adrian Zvizdenco: Interesante…

Ella Chiriac: Mie, personal, subiectele mi s-au părut frumoase, punându-mă în dificultate doar unul dintre acestea.

Matei Anechitei: Subiectele au fost destul de dificile.

Andrei Drăgan: Subiectele au fost interesante, cu un grad de dificultate ridicat.

Francesca Iovu: Mult mai grele decât în ultimii doi ani.

Rareș Morar: Subiectele au fost grele, dar realizabile.

Vlad Andrieș: Subiectele au fost dificile pentru a se face cu adevărat departajarea între elevi.

 

Reporter: Când ai descoperit pasiunea pentru matematică și dorința de a excela în acest domeniu?

Adrian Zvizdenco: Din clasele primare.

Ella Chiriac: Am descoperit pasiunea pentru matematică în clasa a V-a, când m-am calificat la faza națională a olimpiadei și atunci am știut că drumul meu se va baza pe acest domeniu.

Matei Anechitei: Matematica a fost prima materie care m-a fascinat de când eram în școala primară.

Francesca Iovu: În clasa a V-a.

Rareș Morar: În clasa a V-a mi-am dat seama că îmi place matematica și că vreau să fiu mai bun.

Vlad Andrieș: Învățând singur în spital, în clasa a IV-a.

 

Reporter: Care au fost cele mai mari realizări ale tale în acest domeniu?

Adrian Zvizdenco: Mențiune, Prosoft@NT 2017.

Ella Chiriac: Am obținut performanța de a lua medalie de argint la etapa națională a olimpiadei, însă sper să ajung mai sus.

Matei Anechitei: Eu am reușit să mă calific la etapa națională a olimpiadei de cinci ori, obținând de trei ori medalia de bronz.

Andrei Drăgan: Trei ani la rând am participat la faza națională a olimpiadei( 2017, 2016, 2015), iar în 2015 am obținut medalia de bronz.

Francesca Iovu: Tabăra de vară de matematică de la  Universitatea din Stanford, e cea mai mare reușită a mea.

Rareș Morar: Eu am ajuns la etapele județene, iar dorința mea este să mă autodepășesc.

Vlad Andrieș: Reușitele mele sunt concretizate în locul al III-lea la faza județeană a olimpiadei, și același loc la Concursul PROSOFT@NT, 2017.

 

Reporter: Pe ce loc se afla matematica în viața ta?

Adrian Zvizdenco: Între discipline, matematica se află pe primul loc.

Ella Chiriac : Matematica a devenit pentru mine o prioritate. În timpul liber prefer să mă delectez cu o inegalitate interesantă sau cu câteva formule de trigonometrie.

Matei Anechitei: Matematica nu e o prioritate, mai curând un mic hobby.

Andrei Drăgan: Pe locul al  doilea.

Francesca Iovu: Până anul acesta, matematica a fost pe primul loc, acum însă e pe locul al doilea.

Rareș Morar: Pe primul loc între discipline.

Vlad Andrieș: Pe locul al treilea.

 

Reporter: Cum ți se pare nivelul de predare a matematicii în România?

Adrian Zvizdenco: Bun, mai înalt decât în Moldova.

EllaChiriac: Acesta poate fi îmbunătățit.

Matei Anechitei: Cred că sistemul de învățământ e mult învechit, bazându-se pe memorie și cantitate de informație, în locul dezvoltării creativității.

Andrei Drăgan: Foarte bun în comparație cu cel al altor țări, avînd în vedere că România are rezultate excelente la fazele internaționale.

Francesca Iovu: Înalt, de calitate bună, pliabil, dar nu pentru toată lumea.

Rareș Morar: Consider că se face matematică destul de puțină în liceu.

 

Reporter: Ai vrea să faci facultatea în Romania sau în străinătate?

Adrian Zvizdenco: Da, pentru mine este fundamental să îmi continui studiile peste hotare.

Ella Chiriac: Mi-aș dori să rămân în țară, deoarece știu că pot reuși și aici, iar țara are nevoie de oameni ca noi ca să se poată dezvota.

Matei Anechitei: Îmi voi continua studiile în România.

Andrei Drăgan: Se poate să merg la o facultate de top din Anglia sau SUA, la fel de bine cum se poate să studiez în România.

Francesca Iovu: În străinătate, desigur, deoarece am fost acceptată deja.

Rareș Morar: Categoric, în România.

Vlad Andrieș: În România, pentru că aici am prieteni.

 

***

 

Interview PROSOFT@NT- mathematics

 

Reporter:   How were the subjects? Were they difficult or easy from your point of view?

Milena Pisareva, Russia, 1517: Difficult.

Reporter: At what age did you discover that you like mathematics and that you want to become better in this domain?

Milena Pisareva: At the age of 12.

Reporter: Which were your greatest achievements in this domain?

Milena Pisareva: I Think my greatest achivement is waiting for me in future.

 Reporter: Is mathematics a priority in your life?

Milena Pisareva: Yes, it is.

Reporter: What do you think about our city?

Milena Pisareva: I like your city, because there are a lot of nice places there. I like the architecture of little houses. We also visited historical places and we were at the zoo. I liked both of those places.

Reporter:  How do you feel now that you have finish edour contest PROSOFT@NT?

Milena Pisareva:  Well, although the problems were not easy to resolve, I feel great, because it s really intresting to join the international competition and to see all this by yourself.

 

***

 

Interviu PROSOFT@NT- informatică

 

Reporter: Cum te numești și din ce zonă a țării vii?

Mă numesc Matei Chiriță și vin din Iași de la L. T. de Informatică „Grigore Moisil”, clasa     a X-a.

 

Reporter: Cum au fost subiectele și ce așteptări ai în legătură cu rezultatele?

Matei Chiriță: Subiectele au fost destul de dificile și provocatoare, iar rezultatele sunt sub așteptările mele, dar acest lucru mă determină să lucrez mai mult pentru viitoarele ediții.

 

Reporter: Care este viziunea ta asupra acestui concurs în relație cu celelalte la care ai participat? Dificultatea subiectelor, ineditul acestora etc..

Matei Chiriță: Subiectele au fost mai dificile decât cele de la olimpiada județeană de informatică, remarcând că a fost o alegere reușită  a acestui sistem de submit cu feedback în timp real. Mi-a plăcut foarte mult ideea de pluridisciplinaritate la concursul pe echipe.

 

Reporter:  Ce te motivează să participi la asemenea concursuri?

Matei Chiriță: Bineînțeles, ceea ce mă motivează este pasiunea pentru informatică și matematică, dar și dorința de a afla lucruri noi în aleste domenii și de a întâlni oameni din diferite colțuri ale țării și nu numai.

 

Reporter:  Când ai descoperit pasiunea pentru programare?

Matei Chiriță: Pasiunea pentru programare am descoperit-o din clasa a V-a și de atunci am rămas fidel acesteia.

 

Reporter: De ce crezi că este important ca fiecare copil să aibă șansa să învețe programare?

Matei Chiriță: Fiecărui copil ar trebui să i se ofere șansa de a descoperi programarea, dar și alte domenii, pentru a face alegerile în viață în virtutea abilităților și deprinderilor sale.

 

Reporter: Cum crezi că arată lumea din punctul de vedere al tehnologiei peste cinci ani, dar peste zece ani?

Matei Chiriță: Tehnologia se va dezvolta constant și va fi utilizată din ce în ce mai mult în diferite domenii. Rămân convins că în viitor tehnologia va fi în ajutorul omului, dar nu îl va înlocui pe acesta.

***

A doua zi, vineri, 2 martie 2018, s-au susținut probele pe echipe care se pare că au polarizat interesul participanților și  s-a desfășurat Sesiunea de comunicări metodico- științifice “Vasile Țifui”, sesiune urmată de un workshop unde participanții au putut să pună în practică metode educaționale inovatoare implementate de echipa coordonatoare a unui proiect Erasmus ++, GEM, coordonat de doamna prof. Elena- Genoveva Irimia în parteneriat cu profesori din țări europene.

În acest context de finalizare a probelor concursului, interesante ni s-au părut punctele de vedere ale celor doi președinți – domnul Cf.dr. Adrian Iftene și domnul Cf. dr. Mihai Gontineac — care au avut amabilitatea de a răspunde reporterilor noștri:

 

Reporter: Ce părere aveți despre organizarea concursului PROSOFT@NT? Ce noutăți a adus această ediție?

Cf.dr. Adrian Iftene:  Este incredibil cum organizatorii reușesc, an de an, să organizeze acest concurs foarte cunoscut la nivel național. Probele pe echipă au prins foarte bine la elevii de liceu, care, surprinzător, au preferat echipele în locul participării individuale.

 Cf. dr. Mihai Gontineac: Față de ultima ediție la care am participat, această ediție are concursul pe echipe în alt format, interdisciplinar.

 

Reporter: Prin ce este diferit concursul PROSOFT@NT față de altele de specialitate?

Cf.dr. Adrian Iftene: Faptul că există probele pe echipe, probe care nu sunt spefice concursurilor de informatică. Lucrul în echipă este un aspect important urmărit de marii angajatori din IT, care pun accent pe interacțiune, colaborare, implicare, voluntariat etc.

Cf. dr. Mihai Gontineac: Concursul individual nu diferă foarte mult față de alte concursuri de acest tip. Concursul pe echipe face diferența.

 

Reporter:  Ce impresie v-a facut gradul de dificultate a subiectelor?

Cf.dr. Adrian Iftene: Subiectele sunt în fiecare an interesante, apreciate de participanți, elevi și profesori. Experiența echipei propunătorilor de subiecte își spune cuvântul, toți fiind familiarizați  cu olimpiadele naționale și internaționale. Alături de aceștia sunt implicați de câțiva ani încoace și studenții de la Facultatea de Informatică., iar colaborarea este foarte bună.

Cf. dr. Mihai Gontineac: Subiectele au fost interesante, unele fiind cu un nivel ridicat de dificultate. Cu toate acestea, competitorii au găsit soluții remarcabile și au dovedit o foarte bună pregătire.

 

Reporter: Care sunt gândurile pe care le transmiteți participanților?

Cf. dr. Adrian Iftene: În primul rând, vreau să felicit câștigătorii competiției care au demonstrat încă o dată că sunt foarte buni și sunt preferații olimpiadelor școlare. Celorlalți le doresc mai multă inspirație pentru data viitoare și să persevereze în tot ceea ce fac.

Cf. dr. Mihai Gontineac: Îi felicit pentru rezultatele obținute, chiar dacă nu au fost satisfăcătoare pentru unii dintre ei. În orice caz, îi aștept în anii următori pentru revanșă. Sper că au legat noi prietenii și că nu vor uita experiența trăită.

 

Reporter: Cum este atmosfera de la Piatra- Neamț- 2018?

Cf.dr. Adrian Iftene : Ca în fiecare an, atmosfera este destinsă, dar serioasă și profesionistă. Aceasta se datorează doamnei și domnului director ai CNI, doamnei Inspector General Nușa Dumitriu care e mereu implicată cu profesionalism în concurs, doamnelor inspector, domnilor profesori și chiar participanților care tratează cu responsbilitate această experiență.

În final, urez mult success și mulți ani acestui concurs de suflet pentru mine.

Cf. dr. Mihai Gontineac: Căldura organizatorilor și a participanților a reușit să ridice gradele în termometre.

***

Festivitatea de premiere și spectacolul de gală au avut loc la Sala “Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, unde evenimentul a fost onorat cu prezența domnului Primar al Municipiului Piatra- Neamț, domnul Dragoș Chitic, mândru de faptul că orașul și județul a contribuit la împlinirea acestui moment de anvergură pentru comunitatea nemțeană, cu impact național și internațional.

Cei mai buni concurenți au fost încununați de lauri și au integrat în memoria lor afectivă o nouă experiență de neuitat. Câțiva dintre premianți au răspuns întrebărilor, dorind să ne comunice cu autenticitate semnificația unui concurs de tipul acesta:

 

George Lupeanu, Colegiul Național „ Emil Racoviță”, Cluj, Premiul I,  individual la secțiunea programare și la proba pe echipe.

 Alin- Constantin Sava, ( a IX-a), L.T.” Emil Racoviță”, Vaslui, Premiul I, individual secțiunea programare
Cazaciuc Valentin,
Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani, Premiul al II-lea, individual, secțiunea programare

Bogdan Ioan Popa, (a XI-a) Colegiul Național” Aurel Vlaicu”, Orăștie, Premiul I– programare

Ștefan Todor Zaharia (a XII-a), Liceul „Mihail Kogalniceanu”, Vaslui, Premiul I, individual programare.

Tudor Tănasă, (a X-a),  Colegiul Național “Petru Rareș”, Piatra- Neamț, Premiul al III-lea, individual- matematică

 

Reporter: Te așteptai la aceste premii?
George Lupeanu: Nu, nu m-am așteptat să luam echipa București-ului, fiind  o echipă foarte bună. Inițial, eram la egalitatea la informatică și credeam că ei vor obține un punctaj mai mare la matematică.  Dar se pare că am reușit și, cu atât mai mult, gustul victoriei e mai prețios.

Alin Sava: Consider că subiectele au fost mult prea ușoare în comparație cu anii precedenți, deci rezultatul nu m-a luat prin surprindere.

Valentin Cazaciuc: Sincer, nu mă așteptam.

Bogdan Ioan Popa: Eu am obținut punctajul maxim și e încununarea voinței mele.

Tudor Tănasă: Sincer să fiu, cât de cât  mă așteptam, deși au participat elevi pe care îi cunoșteam din alte competiții, foarte buni.
Reporter: Ce înseamnă pentru tine acest premiu?

George Lupeanu: Cu siguranță,  o realizare, atât la matematică, cât și la informatică, dar fară echipa mea nu aș fi reușit.

Alin Sava: Trebuie să recunosc că m-a bucurat premiul pentru că este un concurs sub egida MEN.

Valentin Cazaciuc: Acest premiu reprezintă un mijloc de a-mi valida munca din ultimii ani, dar și o modalitate de a fi acceptat la facultate.

Bogdan Ioan Popa: El este dovada muncii mele de pe parcursul liceului.

Ștefan Tudor Zaharia: Pentru mine acesta este cel mai important premiu obținut până acum la o fază națională. Bineînțeles că e un reper însemnat care mă ajută să îmi monitorizez evoluția  de-a lungul timpului și, totodată, un premiu care mă încurajează să îmi dezvolt această pasiune pentru informatică, având în vedere potențialul.

 

Reporter: Care este opinia ta despre ceilalți concurenți?

George Lupeanu: Ceilalți concurenți sunt foarte faini și de treabă și mă bucur că am avut timpul acesta pentru a-l petrece cu ei, vorbind despre anumite lucruri ce ne preocupă deopotrivă. Toți au fost foarte buni.

Valentin Cazaciuc: Majoritatea concurenților au fost binevoitori, împărtășindu-ne cunoștințele.

Bogdan Ioan Popa: Având în vedere că mai există doi concurenți care au obținut punctajul maxim, am o opinie foarte bună despre aceștia. Îi respect, pentru că știu bine munca din spatele acestor performanțe și mă bucur că au făcut din acest concurs o competiție serioasă.

Ștefan Tudor Zaharia: E o plăcere să vorbesc cu ceilalți concurenți, mai ales când ne împărtășim ideile înainte și după concurs, învățând unii de la alții, conștient fiind că cea mai bună metodă de rezolvare nu e unică.

Tudor Tănasă: A fost o atmosferă foarte bună, de colaborare.

 

Cu ce amintiri pleci de la Piatra- Neamț?

George Lupeanu: Bineînțeles, cu o amintire foarte plăcută.

Alin Sava: Pentru mine experiența a fost marcantă deoarece mi-a oferit prilejul de a mă întâlni cu vechi prieteni și mi-am făcut noi cunoștințe. Memoria va pastra rezultatele obținute ce îmi alimentează dorința de a mă întoarce în următorii trei ani în speranța unor reușite similare.

Valentin Cazaciuc: La Piatra- Neamț am reușit să leg prietenii cu elevi din Botoșani, dar în același timp, să îmi revăd prietenii din experiențe anterioare.

Bogdan Ioan Popa: Pe parcursul concursulu,i am întâlnit oameni pasionați și anul viitor voi participa din nou, cu siguranță.

Ștefan Tudor Zaharia: E al treilea an când vin la Piatra- Neamț și, totuși, nu mă plictisesc de acest oraș, oferindu-mi multe posibilități de relaxare după competiție.

Tudor Tănasă: Mi se pare că este un concurs este extrem de bine organizat, este chiar ceva special pentru Piatra-Neamț deoarece nu sunt multe evenimente de calibrul aceasta.

***

Într-un moment de confruntare dintre cele două anotimpuri, iarnă și primăvară, Colegiul Național de Informatică a făurit un mărțișor prin reușita de a armoniza contrariile, frigul de afară și bunăvoința tuturor celor implicați în acest eveniment, eveniment care a reunit diversitatea viziunilor,  buna pregătire a participanților și ospitalitatea gazdelor.

 

Redacția INFOPULS