Susținută de Microsoft Romania, de Fundația EOS, prin doamna Gabriela Barna și de TechSoup România, prin doamna Elena Coman, mișcarea Hour of Code a mobilizat anul acesta în perioada evenimentului global Computer Science Education Week (8-14 decembrie), toți elevii și profesorii de informatică de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț. Timp de o săptămână aceștia au parcurs tutorialele de pe Code.org și au înțeles importanță studierii programării, care va reprezenta un avantaj pentru orice carieră își vor alege în viitor.

Vineri 12 decembrie 2014, cu ocazia evenimetului Hour Of Code,  elevilor și profesorilor de la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, li s-au alăturat Adrian Bulat și Adrian Cadar, Microsoft Student Ambassador, care au subliniat importanța evenimentului la nivel global  și le-au prezentat elevilor pașii de urmat pentru o viitoare carieră de programator.

Folosind aplicații din tutorialul TouchDevelop, sub îndrumarea studenților, elevii de la clasele a V-a și  a IX-a au parcurs etapele prin care au reușit să facă funcțional un joc, descoperind astfel pasiunea pentru programare. Elevii de la clasa a XI-a au experimentat aplicații de grafică pe calculator fiind interesați de posibilitatea urmării unei cariere în domeniu.

La finalul activității, noii noștri prieteni s-au oferit să ne sprijine în continuare în activitățile desfășurate.

Adrian Bulat a declarat :“Mi-a făcut o deosebită plăcere să vă cunosc pe d-voastră, pe colegii d-voastră cât și pe elevi, găsind instituția d-voastră drept un loc ospitalier și inovativ, deschis progresului.”

Deasemeni ne-au oferit și o listă de link-uri care pot fi de ajutor pentru dezvoltarea elevilor și profesorilor.

YouthSpark (http://www.microsoft.com/about/corporatecitizenship/en-us/youthspark/youthsparkhub/ )

Este un program destinat tinerilor ce incearca sa isi imbunatateasca capacitatile, sa se dezvolte. Programul ii ajuta  totodata sa aleaga ce vor sa devina/sa faca in viitor. Pentru ca intr-un final cu totii trebuie sa incepem de undeva, iar YouthSpark poate fi locul perfect 

TouchDevelop (http://touchdevelop.com ) Un site ce vine ca un tutorial introductiv in programare, permitandu-le utlizatorilor sa creeze joculete si aplicatii interesante invatand. Este si platform folosita de noi  in cadrul prezentarilor.

Microsoft Virtual Academy  (http://www.microsoftvirtualacademy.com/ ) Dupa cum se poate deduce si din denumire, MVA este o academie vituala pentru elevi si studenti ce contine o larga varitate de tutoriale pe diverse tehnolgii Microsoft. Majoritatea tutorialelor sunt video, fiind in engleza. Deasemenea sunt si evenimente transmise live unde participantii pot interactiona cu prezentatorii. Nivelele de dificultate variaza de la incepator la avansat, existand si un sistemt de reward-uri si teste.

Pluralsight (http://www.pluralsight.com/ ) Este o platforma de tutoriale complexe, pe tehnologii Microsoft si Non-Microsoft adresate elevilor, studentilor dar si profesionalistilor din domeniu. Elevii/studentii pot beneficia de un free trial de 3 luni.

HOUR OF CODE AT CNI – prezentare PowerPoint

[galerie]