După o serie bogată  de activități care ne-au ambiționat să ne implicăm în diferite proiecte de ecologizare, sub îndrumarea doamnelor profesoare Fronea Mariana şi Grigoriu Taina, am fost şi răsplătiți pentru eforturile noastre. Sâmbătă, pe 20 octombrie 2012, coordonatorii proiectului au luat parte la Seminarul Național  “PARTENERIAT ÎN EDUCAȚIA PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR”, având  tema “Contexte educationale” și organizat de Centrul Carpato Danubian de Geoecologie(CCDG),  membru cu drepturi depline al Fundaţiei de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE), coordonatorul la nivel mondial al programului Eco Schools.  Întreaga activitate a fost structurată în  două secvenţe.  În prima parte, s-a desfășurat  premierea școlilor și elevilor implicați în concursurile : “PATRULA ECO”, “ECO-FOTOGRAFIA ANULUI”, “Programul Mondial LEARNING ABOUT FORESTS”  unde  a avut loc şi o lansare de carte. În această parte,  Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț a luat  premiu pentru cea mai completă agendă ”PatrulaECO” prin eleva Lerghevici Andra din clasa a X-a A, coordonator prof. Mariana Fronea.

În cea de-a doua parte, lucrările seminarului au continuat iar  sesiune s-a încheiat cu ceremonialul de acordare a statutului  de ECO- ȘCOALĂ  și a STEAGULUI VERDE. În cadrul acesteia, am avut onoarea să devenim una dintre cele 366 de şcoli active în programul mondial Eco Schools, care au obţinut  Steagul verde. Acesta este o răsplata care a adus onoare şi prestigiu Colegiului Naţional de Informatică Piatra-Neamţ, dar în același timp și un îndemn de a ne continua ….eforturile ecologice purtând Steagul Verde.

[galerie]