Este zi de sărbătoare! Elevii claselor a VII-a A și a VII-a B  de la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț, sprijiniți de dna director Neamțu Daniela, de dl. director Diaconu Vasile, de doamnele diriginte  Berea Maria  și Grigoriu Taina, de domnișoara bibliotecară Moisă Mirabela, au urmat tradiția școlii și au organizat Balul Sfântului Nicolae, acțiune cu valențe artistice și de voluntariat în favoarea a 25 de copii. Aceștia sunt beneficiari ai  Complexului de Servicii de Zi / Centrului de zi, susținuți de Consiliul Județean Neamț,  de Direcția Generală de Asistență Socială și de Protecția Copilului.

Doamna profesoară de muzică Luca Cristina a organizat programul de colinde. Ana Lazăr de la cls. a VII-a A a interpretat Christmas Song, elevii de la clasa a VII-a A au dansat pe coregrafie proprie, iar invitații de la Centrul de Zi ne-au bucurat cu propriul program artistic, cu colinde și dans, sub îndrumarea doamnei  Luca Laura.

Mulțumim părinților elevilor de la clasele a VII-a A și B pentru implicarea deosebită, deschiderea și sensibilitatea de care au dat dovadă, sponsorizând darurile în dulciuri, fructe, rechizite și articole de îmbrăcăminte! Mulțumim domnului Petru Hrum /cls a VII-a A pentru sistemul de excepțional de sonorizare, elevului Iustin Foltea de la cls. VII-a B pentru instalația de fum și baloane de săpun mânuită ca un profesionist, familiei elevei   Larisa Bârlădeanu care a dăruit minunatele prăjituri pentru toți participanții.

Cantina Colegiului de Informatică a asigurat  apoi o masă caldă pentru invitați, părinți și copii, înt-o atmosferă plăcută. Astfel Sărbătoarea Sfântului Nicolae s-a extins din casa  și familia fiecăruia dintre elevii noștri în comunitatea noastră școlară în care ne aducem  valorile și punem din plinul sufletelor noastre!