Evenimentul „Noaptea cercetătorilor” se desfăşoară concomitent în peste 300 de oraşe din Europa şi 17 oraşe din România. Anul acesta a avut loc vineri, 26.09.2014.

Este al treilea an în care elevii Colegiului Național de Informatică Piatra Neamț participă la acest eveniment. Coordonați de doamna profesoară Diana Bejan, 25 de elevi din clasele a X-a E, a XI-a D, a XII-a A și D au organizat pe platoul Curții Domnești din Piatra-Neamț expoziții de fizică și chimie cu materiale obișnuite, competiții de egg landing și avioane de hârtie la care au participat elevi de la clasa a VI-a până la a X-a. E. Echipa ROSATONE a prezentat rover-ul cu care au câștigat competiția CANSAT Europe.

Ca element de noutate a acestei ediţii şi, de ce nu, o experienţă inedită pentru elevii noştri, un grup format din 14 elevi ai Colegiului Național de Informatică Piatra Neamț din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, însoțiți de doamnele profesoare Carmen Florescu şi Mariana Fronea s-au deplasat la Iaşi pentru a  participa la evenimentul „Noaptea cercetătorilor”.

Evenimentul organizat de Facultatea de Fizică a Universităţii „Al. I. Cuza” Iași, cu sprijinul Uniunii Europene, Ministerului Educației Naţionale şi Inspectoratul Școlar Județean Iași s-a desfașurat pe esplanada Palas Mall Iași.

Principalele atracţii ale evenimentului care au stârnit interesul elevilor au fost: roboţii, laserele, dronele, iluziile optice, metalele lichide, descărcările electrice în gaze, reacţii chimice, etc.

Elevii C.N.I. au avut ocazia să ia parte la experimente științifice amuzante, la vizite în laboratoare mobile, interacțiuni cu roboți și drone și să participe la concursuri cu premii instant.

Ecouri in presă

http://ziarulceahlaul.ro/experimente-inedite-si-sute-de-participanti-la-noaptea-cercetatorilor/

http://zch.ro/puzzle-preventiv-la-noaptea-cercetatorilor/

[galerie]