Pentru o săptămână, Piatra Neamț și Colegiul Național de Informatică din municipiul reședință de județ au fost gazdele excelenței în informatică. În perioada 17-24 iulie s-a desfășurat la Piatra Neamț a 23-a ediție a Olimpiadei de Informatică a Țărilor Europei Centrale (CEOI). La olimpiadă au participat echipaje din 12 țări: Bulgaria, Cehia, Croația, Elveția, Georgia, Germania, Moldova, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. În calitate de țară gazdă, România a fost reprezentată de două echipaje.

Olimpiada este organizată de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Inspectoratul Județean Neamț, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț,  Primăria Piatra Neamț, Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț. Au susținut organizarea acesteia și Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț, Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman, Liceul cu Program Sportiv Roman, Fundația INFOMAT, Centrul de Informare și Promovare Turistică Piatra Neamț.

Concursul propriu-zis a fost unul de o înaltă ținută academică, având la baza criterii de selecție riguroase. Probele s-au desfășurat în zilele de 21 și 23 iunie, fiecare dintre ele derulându-se pe parcursul a 5 ore. Cei mai buni 52 de elevi în domeniul IT din Europa Centrală au avut posibilitatea nu doar să participe la o competiție care cultivă excelența, ci și să se bucure din plin de pitorescul zonei, să stabilească prietenii durabile și să dea viață unei experiențe unice, care să-i transforme în oameni capabili de performanțe remarcabile.

Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț a fost nu doar gazda probelor de concurs, ci și „cartierul general“ al întregului eveniment. Excelenta organizare a fost realizată de coordonatorii titulari ai CNI – inspector școlar Florentina Ungureanu, conducerea colegiului, prof. dr. Daniela Neamțu și prof. Vasile Diaconu, de profesorii de informatică susținuți de colegii lor de specialitate din alte licee şi de colegii lor din liceu de alte specialități – de limbi străine, de limba și literatura română, de fizică și chimie, de istorie, precum și de întregul personal didactic auxiliar, cu predilecție informaticienii școlii care au dat dovadă de un înalt profesionalism. Nu în ultimul rând, a fost la datorie personalul nedidactic în întregime, coordonați de administratorul școlii.

S-au legat prietenii extraordinare, specifice vârstei adolescentine, între concurenți din țări diferite și elevii colegiului, voluntari în organizarea competiției, în calitate de ghizi, traducători, prezentatori, reporteri și fotografi.

De remarcat sprijinul din partea colaboratorilor acestei ediții, inspectoratele școlare din județele Alba, Teleorman, Botoșani, Vrancea, Mureș, Sălaj, Maramureș și Arad. Evenimentul de la Piatra Neamț s-a bucurat de susținerea partenerilor tradiționali: Google România, Adfaber.org, ECDL România, Microsoft România, Dedeman – cei care susțin excelența în informatică. Merită subliniată contribuția pe care au avut-o sponsorii la organizarea acestui eveniment: Grupul de firme TCE 3 Brazi, Farmaciile Ardealul, Inter Farell, DanlinXXL, Sintrom, Klimer Serv S.A., RIFIL S.A., S.C. Dorivi Prodcom S.R.L., Cesiro S.A., Fundaţia Micul Gates, Lafarge Holcim S.A., Servomec S.A., Levi Impex, Unic SA, Centrul Medical Popârlan.

Le mulțumim tuturor pentru implicarea în susținerea tinerei generații!

Pe pagina oficială a competiției, care este în limba engleză,  au fost postate subiectele și rezultatele și se pot găsi de asemenea Regulamentul concursului și programul detaliat, cât și informații despre participanți și organizatori: http://www.ceoi2016.ro/

REZULTATE

ELEVI VOLUNTARI

Ghiurea Dragoș

Vuza Mihai

Onica Andrei

Covrig Bogdan

Ciurezu Bogdan

Vasiliu Adrian

Zaharia Vlad

Patricia Zaharia

Raluca Popa

Alexandra Popa

Cosmin Pletosu

Grațiela Hîra

Vlad Marcoci

Alina Dorneanu

Tudor Tomescu

Ana-Maria Nistor

Adrian Gliga

Florin Unghianu

Andreea Chelaru

Ionuț Arghir

Dana Dăscălescu

Vasile Răzvan Radu

Matei Melinte

Marius Fabian Tanasă

Livia Muraru

Mădălina Curcan

Dragoș Ioan Babi

Mihai Bălănel

Andrei Giroveanu

FESTIVITATE DE DESCHIDERE

[youtube width=”520″ height=”360″ video_id=”IKldSHrt1jg”]

FESTIVITATE DE PREMIERE

[youtube width=”520″ height=”360″ video_id=”_sPhatpqZrI”]

[youtube width=”520″ height=”360″ video_id=”OPLEgbTWo5s”]

[youtube width=”520″ height=”360″ video_id=”UerAfGDoPuw”]

ECOURI ÎN MASS-MEDIA: