În cadrul Săptămânii Globale a Educației, elevii clasei a XI-a B au avut ocazia de a prezenta revista menită să aducă în prim-plan importanța unui stil de viață sănătos. Astfel, a luat naștere revista “Mănâncă și trăiește sănătos” după cum spune și titlul articolului.

Bineînțeles că această revistă nu ar fi fost bine pusă la punct fără îndrumarea profesorilor coordonatori Taina Loana Grigoriu, Dorina Mormocea, Grația Preoteasa, Mihaela Voivod (Colegiul Național de Informatică, Piatra Neamț), alături de Elena Petrariu (Liceul Tehnologic “Arhimandrit Chiriac Nicolau”, Vînători Neamț).

Lansarea s-a dovedit a fi una plină de sfaturi utile, ineracțiunea prezentatorilor, elevi ai clasei a XI-a B, cu publicul fiind una plăcută. Cu toate că elevii mai mici au fost sfioși în a răspunde întrebărilor acordate, cu siguranță revista și prezentarea le-au oferit sfaturi utile și cu puțin noroc poate vor fi și puse în aplicare. Am aflat că o alimentație sănătoasă constă în prezența vitaminelor, a lipidelor, glucidelor, proteinelor pe care le asimilăm din mâncare. Este bine de știut că în absența lipidelor și proteinelor adecvate, organismul este forțat să capteze acești nutrienți vitali descompunând propria masă musculară și osoasă, aceste ducând mai apoi la depunerea de grăsimi.

Despre piramida alimentației am auzit cu toții, dar nu realizăm cât de eficientă este aceasta. Trebuie să cunoaștem pentru binele nostru această biblie a unei diete echilibrate, după cum mai este denumită. Astfel, trebuie să știm că alimentele de la baza piramidei sunt cele ce pot fi consumate zilnic(cereale integrale: grâu, orz, mei și uleiuri vegetale: de măsline, rapiță), urmate de alimentele ce pot fi consumate într-o cantitate suficientă spre moderată(legume, fructe, oleaginoase, carnea de pește), iar în vârf alimentele de care ar trebui să nu facem exces(carne, produse de panificație, sare etc.).

Mișcarea este un alt factor ce influențează stilul de viață, elevii clasei a XI-a B sfătuindu-ne ca măcar 20-30 de minute pe zi să facem mișcare, fie că mergem pe jos sau facem un antrenament scurt. Trebuie să învingem „demonii kilogramelor în plus” după cum sunt numiți carbohidrații și să încercăm să ne axăm pe consumul alimentelor proaspete, sănătoase, bogate în vitamine.

Despre cum să ne menținem în formă, ce este aceea o alimentație sănătoasă sau cum să facem pentru a avea o masă apetisantă fără a apela la fast food, toate aceste lucruri le regăsim în “revista sănătății”.

Activitatea a fost încheiată de către dr.prof. doamna director Daniela Neamțu, care le-a mulțmit elevilor pentru efortul depus și i-a felicitat pentru actvitatea și simțul de răspundere pe care îl au pentru sănătate. Într-o notă jucăușă, doamna director spune :”Cu siguranță la capitolul sănătate cu toții veți primi un 10!”.

Precum și cei prezenți la activitate au spus, minte sănătoasă într-un corp sănătos!

[galerie]