Stimați părinți,

Școala a reînceput intr-un mod nou pentru toți cei implicați – elevi, profesori, părinți, administrație. Mediul digital se constituie într-o provocare pe care vrem să o transformăm într-o oportunitate pentru membrii comunității CNI.

Profesorii își desfășoară deja activitatea de predare pe platforme de învățare, în special pe platforma Microsoft Teams. Informaticienii noștri au generat conturi pe această platformă pentru toți elevii și întreg personalul colegiului, astfel încât să se realizeze o comunicare rapidă și în condiții de maximă securitate cibernetică. Doamnele și domnii profesori își pregătesc zilnic materiale didactice, teste de antrenament pentru examene, teme de lucru, comunicând direct, prin video-conferințe sau discuții pe grupuri de lucru. Nu ne este ușor, dar suntem convinși că toate competențele digitale de care profesorii CNI le-au obținut prin cursuri de formare și proiecte europene sunt utilizate pentru a păstra nivelul calității educației.

Elevii noștri, copiii dumneavoastră, sperăm să își păstreze curiozitatea științifică ce îi caracterizează și să își dezvolte competențele de învățare într-un mediu digital, participând zilnic la lecțiile online, folosindu-și libertatea de a naviga pe Internet într-un mod pe care doar îl visau cu două luni în urmă. Rugămintea noastră, a profesorilor, este ca elevii noștri să își asume și responsabilitatea unei asemenea călătorii educaționale, acceptând îndrumările pe care le oferim, ca niște navigatori cu experiență ce suntem. Rugămintea pentru dumneavoastră, părinții, este vă alăturați nouă, ca de fiecare dată, în acest ghidaj, oferindu-le susținere afectivă, dar și o monitorizare atentă ca să își rezolve sarcinile de lucru și să acorde atenție întâlnirilor de lucru printr-o prezență activă.

Activitatea lor din această perioadă poate fi valorificată și prin intermediul notelor care vor fi trecute în catalog, cu acordul dumneavoastră. În această perioadă, la școală se actualizează în catalogul electronic notele existente, iar toți cei înscriși în baza de date vor primi mesaje cu notele elevilor.

De asemenea, administrația școlii se pregătește cu resurse materiale, umane și proceduri pentru perioada ce va urma stării de urgență, astfel încât prezența profesorilor și elevilor din clasele terminale să se poată realiza în condiții de siguranță, iar examenele naționale să se poată desfășura într-un climat cald și sigur pentru copii.

Deși activitatea s-a mutat în mediul virtual, Școala Noastră este permanent deschisă !

Daniela Neamțu,

Director CNI