Departamentul de voluntariat de la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț a răspuns invitației Ambasadei Statelor Unite în România de a desfășura în perioada 1-10 aprilie 2022 o parte a activităților lor de voluntariat în cadrul Proiectului 4/4 pentru prieteni implementat de Consiliile Americane pentru Educație Internațională, cu sprijinul partenerilor locali.

Prin proiectul 4/4PentruPrieteni se celebrează la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei și se onorează moștenirea impresionantă lăsată de Dr. Martin Luther King, Jr. care afirma cu credință că « Întrebarea cea mai urgentă și insistentă a vieții este: ce faci pentru ceilalți? »

Animați de spiritul civic de care au dat dovada pe întreg parcursul acestui an școlar și doritori de socializare după lunga perioadă de restricții elevii au dorit să sprijine un proiect de suflet al Colegiului Național de Informatică, « Suflet de copil », proiect realizat în fiecare an în colaborare cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă « Alexandru Roșca »

În acest scop, în perioada 21 – 30 martie, reprezentanți ai departamentului de voluntariat au făcut campanie pentru strângerea de fonduri necesară achiziționării unor cadouri pentru copiii de la « Alexandru Roșca » cu ocazia sărbătorilor pascale. S-au strâns 3260 de lei din care s-au cumpărat jocuri de societate, mingi, cărți de colorat, șosete, carton colorat, playmat cu cifre, flashcarduri educative, blocuri de desen, pensoane, markere albastre și negre, batoane de lipici, aracet, hârtie calc, acuarele, dulciuri de tot  felul.

Mulțumim din suflet elevilor de la clasele  5 A, 5B, 6A, 6B, 7A, 7B, 8A, 9A, 9B, 9C, 9D, 9E, 10A, 10B, 10C, 10D,10E, 10F, 11B, 11C, 11E, 11F, 12A care au făcut posibil acest lucru.

Vineri, 8 aprilie, 15 elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă « Alexandru Roșca », însoțiți de doamna profesoară  Elena Doru și de doamna bibliotecară Emilia Moroșanu au fost întâmpinați de 15 dintre voluntarii de la Colegiul Național de Informatică și de doamnele profesoare Raluca Ene, Carmen Florescu, Maria Berea, doamna bibliotecară Mirabela Moisă și direcțiunea colegiului. Elevii din cele doua școli partenere au petrecut 2 ore frumoase și sensibile în care au vizionat un film, au socializat, s-au amuzat la « vânătoarea » de iepurași de ciocolată, iar la final și-au dăruit cadouri și s-au despărțit cu promisiunea de a se revedea în iunie.

Coordonator activitate, prof. Raluca ENE