Probabil vă veţi întreba ce fel de titlu este cel mai de sus; veţi crede poate că e o lipsă de imaginaţie din partea mea sau poate că ….. . Nu, nu este altceva decât un mod subtil de a spune cu bucurie, cu mândrie, că am avut ocazia să cunosc Valencia, cu tot ce înseamnă ea: oameni plini de energie şi veseli (cei drept, în cea mai mare parte a timpului a fost fiesta), clădiri magnifice, copaci şi flori care la noi sunt în ghivece sau deloc, străduţe cu semafoare la fiecare pas (chiar dacă de cele mai multe ori ignorate), piste pentru biciclete peste tot, muzee extraordinare, români la fiecare pas ( nu neapărat un motiv de bucurie prezenţa lor), parfumul portocalilor, etc.
Pe 10 martie am ajuns în Spania, ca profesor însoţitor al celor 9 elevi de clasa a XI-a de la Colegiul Naţional de Informatică Piatra Neamţ ce au făcut parte din a doua etapă de mobilitate a proiectului VET Mobility Erasmus+ Project 2017-1-RO01-KA102-036861, fără să pot spune că m-am informat mai mult de jumătate de oră despre ce înseamnă Valencia şi cu multe emoţii datorate gândului la perioada îndelungată în care urma să formez o echipă, o familie, cu cei 8 băieţi şi o fată.
Ce am făcut noi acolo? Elevii au beneficiat de o stagiatură în domeniul informatic la firme din Valencia. În fiecare zi de lucru mergeau la aceste firme. Eu îi supervizam. Apoi participam cu toţii la lecţii de limbă spaniolă şi la alte activităţi organizate de către gazde. Apoi vegheam ca toţi să ne întoarcem cu bine acasă.
Pentru noi Valencia a fost plină de surprize.
Prima surpriză: căldura; una e să ştii că va fi mult mai cald şi alta e să treci de la zăpadă şi -15˚C la mult soare şi 28˚C.
A doua surpriză: am ajuns exact în perioada celei mai mari şi mai cunoscute fiesta, Fallas de Valencia, ce aduce turişti din toată lumea (este înscrisă din 2016 de către Unesco în Patrimoniului Cultural). Carolina, una dintre organizatoarele proiectului, încă de la aeroport ne-a avertizat să nu ne speriem de zgomot şi aglomeraţie. Şi nu a exagerat; zilnic, mai mult de o săptămână, de mai multe ori pe zi sau în noapte, în orice cartier, jocurile de artificii erau ceva obişnuit. La amiază, la numai 5 minute de mers de la hotelul nostru, în Plaza del Ayuntamiento, avea loc spectacolul pirotehnic, Mascletà, exact la ora 14. Timp de 10 minute, mii de oameni se bucurau de ritmul lor (zgomotul infernal produs de ele făcea să vibreze pământul şi, după cum spunea cineva, să îţi tremure plămânii). Pentru noi, obişnuiţi cu jocuri de artificii doar când e întuneric, a fost greu de înţeles ce este atât de extraordinar la acest spectacol desfăşurat în plin soare; practic ritmul şi intensitatea sonoră erau importante.
În ton cu jocurile oficiale de artificii/ mascletà erau toţi valencienii, de la mic la mare; copilaşi de doi – trei ani aruncau peste tot cu un fel de artificii gumate ce explodau destul de gălăgios iar cei mai mari aruncau cu petarde ce te asurzeau, efectiv; nu cred că trecea un sfert de oră între explozii. Zgomotul nu era departe de cel al unui război. Şi, ca să fie şi mai interesant, existau şi artificii aprinse ce te urmăreau în caz de încercai să te fereşti rapid de ele.
Treptat, până pe 19 martie ( când s-a încheiat această fiesta), partea centrală a oraşului a devenit inaccesibilă mijloacelor de transport auto; peste tot erau grupuri ce defilau în ţinute tradiţionale, cântând sau dansând; s-au construit peste 800 de figurine (fallas) în principal din lemn, minunate, ironice în general, anecdotice; cu înălţimi pornind de la câţiva metri şi mergând până la mai mult de 15 metri, ele au fost admirate timp de câteva zile; în final, începând cu orele 22, toate aceste minunate fallas au fost incendiate, transformând oraşul într-o mare de flăcări. Fumul produs, sirenele pompierilor, bucăţile mici din fallas ce zburau luate de vânt şi se transformau în cenuşă, gecile găurite de către acestea, ochii iritaţi de fum şi cenuşă, micile incendii nedorite nu au îndepărtat oamenii de pe străzi. Şi normal, şi noi, cei zece, am fost printre aceştia.
O altă surpriză, legată totuşi de Fallas de Valencia: coridele, pe care le credeam interzise. Zilnic, oamenii stăteau la cozi pentru a cumpăra bilete; pentru mine au fost o mare bilă neagră pentru cei de acolo; şi ca să fie şi mai dificil, hotelul nostru era lângă arena respectivă (o imitaţie a Colosseumului), astfel încât puteam auzi reacţia de încântare a oamenilor în timpul “spectacolului”. Demonstraţia câtorva sute de persoane împotriva cruzimii nu a putut opri coridele.
Gazdele noastre, Carolina, Marzena, Alexandra, au avut grijă ca noi să vedem cât mai multe; ne-au ajutat să obţinem carduri de transport; ne-au prezentat oraşul, cu toate locurile importante; ne-au implicat într-un City Game, ne-au organizat o plimbare cu bicicleta prin oraş dar şi prin Grădinile Turia, ne-au dus la Oceanograf, la Muzeul Prinţul Felipe, la Bioparc; ne-au organizat o excursie la Castelul Santa Barbara din Alicante, prezentându-ne şi oraşul Alicante, apoi la Peştera Candelabrului (Cuevas de Canelobre) din Busot; ne-au ajutat atunci când, în mijlocul fiestei, a fost nevoie să apelăm la un medic pentru tratamentul unei viroze rebele.
Am fost în Valencia inclusiv de Florii dar şi sâmbăta de dinaintea Paştelui catolic, prilej de a observa obiceiurile gazdelor.
Ce aş mai putea spune? S-au legat multe prietenii în cele trei săptămâni: cu cei de la firme, cu cei de la hotel, cu elevii din Polonia în special dar şi cu cei din Buzău. Si mai ales s-a format o echipă ce a trecut prin multe, ce a rămas cu amintiri frumoase, de neuitat, din cele trei săptămâni petrecute în Valencia.
prof. Ţăbârnac Cornelia