În perioada 10 februarie – 3 martie 2018 primul flux de elevi din proiectul ERASMUS+ a intrat în contact cu firmele gazde.
Am fost întâmpinați la aeroport și conduși spre locul de cazare, o clădire apropiată de centrul istoric al orașului, aflată între Arena de coride și Gara de Nord, două edificii simbol ale Valenciei. Desigur că sejurul nostru a debutat cu un tur al orașului, cu ocazia căruia am localizat multe din monumentele pe care urma să le vizităm. Am avut atunci norocul să asistăm și la un spectacol de muzică și dans tradițional.
De luni, 12 februarie, elevii au fost conduși la firmele la care urmau să facă practică. Diminețile au fost consacrate lucrului în cadrul proiectului, socializării cu mentorii, dar serile au fost momentele când am descoperit frumusețile și istoria orașului de la malul Mediteranei.
Ne-am bucurat să fim ghidați, cu multă amabilitate, în plimbările noastre de membrii proiectului. Am descoperit Mercado central, Primăria, Muzeul de Istorie, Piaţa Mătăsii, Turnurile de pază ale oraşului – Torres de Quart şi Torres de Serranos, Clădirea Poştei, Plaza de la Reina, Catedrala gotică, Grădinile din Turia, Muzeul ceramicii, Muzeul de arte frumoase, Muzeul de Ştiinţe ale Naturii.
Am avut de asemenea week-end-uri de neuitat, petrecute la Delfinariu, Oceanografic, Orașul Științelor și Artelor, Bioparc, pe plajă. Ne-a încântat şi excursia în Cuenca, unde am vizitat frumoasa catedrală gotică din vârful dealului şi am admirat frumoasele stânci şlefuite în tot felul de forme din Ciudad Encantada.
Ne-a impresionat în mod deosebit și Barcelona, cu renumita Sagrada Familia, catedrala La Seu, Muzeul Picasso, Casa Batllo Gaudi, La Perdrera, Parcul Guell şi desigur stadionul.
A fost o experiență încântătoare, atât profesional și lingvistic, cât și cultural. Am descoperit oameni calzi, primitori, o societate căreia îi place să sărbătorească viața și care crează din orice momente de sărbătoare.
Prof. Raluca ENE