Aceasta a fost prima întâlnire a Clubului de Științe din acest an școlar. Elevii si profesorii fondatori ai clubului s-au reunit pentru a despacheta si a studia aparatele achiziționate. Astfel, am analizat fiecare componenta a materialelor necesare pentru studiile din cadrul biologiei, chimiei si fizicii. In plus, am primit si 3 cărți pentru fiecare materie care conțin experimente pe care le vom realiza in cadrul acestui club. Ele constituie o mare mana de ajutor pentru profesori, dar mai ales pentru elevii care vor prezenta lucrările de laborator. Tot in acea zi, impreuna cu profesorii ne-am gândit si la modalități de a le aduce la cunoștința informații despre Clubul de Științe tuturor elevilor din liceul nostru. Am pus bazele, 6 elevi pasionați de stiinte si 10 cadre didactice foarte implicate, dar scopul nostru a fost inca de la inceput sa îmbinăm biologia, chimia si fizica intr-un mod cat mai placut si sa ii facem pe cat mai multi elevi sa ni se alăture in club. Cu siguranta, aparatele moderne vor capta atenția elevilor si vor face toata activitatea clubului mult mai interactivă si interesantă
Dupa încheierea înscrierilor in Clubul de Știinte, s-a organizat o întâlnire de brainstormig. Astfel, am reusit sa facem cunoștința unii cu altii si sa vedem ce idei si dorințe are fiecare. In total au participat 32 de elevi, adunați cu totii pentru prima data, plini de emotii si dornici sa afle cat mai multe.
Ne-am gandit ca cea mai buna modalitate de a incepe seria activităților organizate de clubul de stiinte, este sa fie scrise toate ideile, intrebarile la care nu s-a gasit raspuns si restul curiozităților elevilor pentru ca fiecare sa simtă ca a i-a adus o contribuție implicarea in acest club. Copiii au pus de la intrebari regăsite in viata de zi cu zi:
“De ce suntem triști cand ploua”, “De ce sunt asiaticii alergici la produse la produse lactate”, “De ce deschidem incet o sticla de suc acidulat”, pana la intrebari mai științifice:
“Cum ne afecteaza jocurile video interactive capul si mintea”, “Ce se intampla in mușchi cand facem febra musculară si de ce?”, “De ce nu se ating atomii?”.
Am observat ca elevii sunt interesați de teme precum modificarea genetica, energia nucleară, acțiunea medicamentelor asupra organismului sau utilizarea scripetilor in viata cotidiană. In continuare, vom incepe realizarea experimentelor si toate nelămurire vor fi clarificate si toate ideile vor fi puse in practica.