În cadrul  Proiectului de voluntariat ,,Dezvoltarea abilităților de viață – a fi, a ști, a face, a conviețui”, coordonat de Panainte Olga, la Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ, pe data de 02.10.2019, s-a desfăşurat activitatea Măsuri de prim-ajutor”, între orele 12.00 – 14.00.

            Au participat elevi din clasele a X-a D, a VII-a A, VIII-a B, a XI-C, a XI-a D, a IX-a C și     a VI-a B, coordonați de profesorii Sauciuc  Alina, Brânzei Florin, Lazăr Vasile,  Manolache Gheorghe, Țepeș Marius.

Invitaţii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ, asistent medical principal Roibu Radu, asistent medical Poloboc Romică, ambulanţier Olteanu Valentin, au realizat activităţi de informare şi educare a elevilor, de formare a abilităţilor de prim-ajutor, prezentarea echipamentelor din dotare, necesare intervențiilor salvării vieților omenești și demonstraţii practice cu ajutorul manechinului medical uman, privind procedurile de prim-ajutor, etc. Astfel, a fost atins scopul activităţii – creşterea nivelului de instruire a elevilor în privinţa acordării primului ajutor în cazul unei urgenţe medicale, până la sosirea serviciului de urgenţă sau până la intervenţia ajutoarelor specializate.

[galerie]