Când ne gândim la Colegiul Național de Informatică apar câteva cuvinte în mintea și sufletele tuturor: inovare, dezvoltare, creativitate, lucru în echipă. Toate aceste cuvinte conturează într-un mod simplu, dar sublim echipa de robotică unde teoria și practica se îmbină armonios în momentul construirii roboților.
Clubul de robotică derulează proiecte educaționale prin care urmărește dezvoltarea abilităților tehnice, a spiritului de inițiativă și competitivitate în rândul tinerilor. Un grup de elevi sprijiniți de Fundația INFOMAT a Colegiului Național de Informatică s-a înscris într-o competiție total diferită față de cele cu care erau obișnuiți până acum.
În urma îmbarcării în aventură, ideea de colaborare și comunicare s-a întrupat sub forma echipei CYB3RG0DS RO085 în anul 2017 sub îndrumarea doamnei profesor Florentina Ungureanu și a domnului inginer de sistem, Ovidiu Nechita. Echipa este formată din 32 elevi de diferite vârste care colaborând pe parcursul construirii robotului au format o familie.
Experimentând un nou orizont de gândire și idei, echipa și-a luat angajamentul de a împărtăși această perspectivă cu micii exploratori participanți ai Olimpiadei Internaționale de Astronomie, etapa a XXIV-a printr-un demo interactiv. În cadrul acestui demo au participat echipe de elevi și profesori din Bangladesh, Bulgaria, China, Cehia, India, Italia, Kazakhstan, Korea, Lithuania, Malaysia, Moscow Land, Nepal, Romania, Rusia, Sri Lanka, Suedia, Tailanda, Ucraina, USA și Vietnam. Ei au fost însoțiți de elevi voluntari din cele trei licee de prestigiu ale municipiului Piatra-Neamț – Colegiul Național de Informatică, Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”. Atât luni, 21 octombrie, cât și marți membrii echipei au pus în lumină faptul că prin răbdare, multa muncă si comunicare au putut realiza un robot care poate indeplini cerințele date de cea mai mare competiție de robotică din ROMÂNIA BRD FIRST TECH CHALLENGE.
Construirea unui robot nu înseamnă doar căutarea unor persoane pasionate în domeniul roboticii și formarea unei echipe ,ci și suflete,oameni care acceptă cu bucurie și susțin acea echipă pentru a face acest lucru posibil. Echipa colegiului consideră precum scriitorul francez H. Balzac că: “Recunoștința este memoria inimii”. Din acest considerent a fost prezentată recunoștința pe care o avem pentru sponsorii noștri, în special a celui principal, al competiției, BRD.
De asemenea, pe tot parcursul activității atât pe chipurile profesorilor cât și cele ale elevilor se conturau interesul și intensitatea emoțiilor care îi copleșea. Unul dintre profesorii coordonatori din Houston, SUA a fost impresionat de pasiunea echipei pentru robotică și de traseul nostru plin de rezultate remarcante la competiția FTC atât la regională: Winner Certificate – Finalist Alliance Award – Captain, Winner certificate – Design award 1st place, cât și la națională locul 17 din 120 de echipe. Totodată, teamleader-ul a fost impresionat și de celelalte activități (Noaptea Cercetătorilor, RoboFest, CYB3RDEMO) și premii pe care le-am obținut pe parcursul sezonului trecut (conferința internațională de robotică din Moscova SCIENTIA UNESCAMUS – premiul I, concursul național „Tinerii de azi, antreprenorii de mâine”-premiul I), dar și de faptul că 2 echipe din România ajung la competiția mondială din Detroit, lucru ce nu s-ar fi putut realiza fără sponsorul BRD.
Nu numai participanții și mentorii din SUA au fost fascinați de echipa de robotică și de proiectele lor , ci și un profesor de fizică și astronomie din Italia. Acesta a fost interesat de ceea ce face robotul și dacă acesta ar funcționa pe planeta Marte. De asemeni, elevii și profesorii din Bangladesh și din Thailanda au fost impresionați de faptul că într-un oraș cu o populație redusă există elevi pasionați de acest domeniu. La finalul fiecărui demo oaspeții au fost invitați să se joace cu roboții construiți chiar de membrii echipei.
De asemeni, miercuri 30 octombrie 2019, elevi din clasele gimnaziale au fost invitaţi la un eveniment demo interactiv de către membrii echipei. Putem spune că impactul asupra acestora a depăşit entuziasmul celor mai mari şi, cu siguranţă, echipa va avea pe viitor noi membri din rândul acestora!
Echipa CYB3RG0DS s-a înscris și în acest an la competiția BRD FIRST TECH CHALLENGE pentru a-și dezvolta abilitățile și cunoștințele în acest domeniu. Vor trata această competiție ca o oportunitate, deoarece au învățat că fiecare obstacol ascunde o mare oportunitate.