În intervalul 26 noiembrie – 4 decembrie 2019, elevii Colegiului Național de Informatică au răspuns provocării de a transmite, într-un mod original și creativ, un gând țării lor la serbarea a 101 ani de la împlinirea idealului de veacuri a românilor, Marea Unire. Vă prezentăm mai jos mesajele realizate de elevi și îi felicităm pentru sensibilitatea, rațiunea și pragmatismul cu care se gândesc la țara lor.
Dragă Românie, azi e ziua ta,
Și eu de aceea o să îți urez ceva:
La mulți ani, România!
La mulți ani, țara mea!
Să fii mereu frumoasă
Așa cum te știm noi,
Căci tu ne-ai fost o casă
Și-n vreme de război!
Nu ne-ai trădat nicicând,
Așa că eu acum
Căt sunt pe acest pământ,
O să muncesc din greu
Să schimb ceva chiar eu.
( Onu Ștefania, a XI-a C )
Dacă te-ai prins în horă, joacă până la capat. La mulți ani române, la mulți ani România!
(Croitoriu Beatrice Andreea, a XI-a C)
La mulți ani România! Îți doresc să te dezvolți si să înflorești, astfel încât toți frații noștri români să se întoarcă în țară,iar noi să nu ne mai dorim o ”țară ca afară” ci să ne bucuram de frumusețea patriei noastre si să aratăm lumii de se suntem în stare și ce minunății poate oferi țara noastră!
(Vamanu Petru Gabriel, a XI-a C )
A mai trecut un an de la înfăptuirea Marii Uniri. De 1 decembrie vreau să iți urez tot binele de pe lume și să fii la fel de bun în ceea ce faci și mai ales să fii mândru că ești român. La mulți ani!
(Socea Serban Ioan, a XI-a C )
De când se știe, românul trăiește cu credință în suflet. La fel cum Dumnezeu ne iubește pe noi, la fel și noi trebuie să ne iubim țara și să o respectăm. La mulți ani, române! Fii mândru de țara ta si luptă-te pentru ea!
(Bodescu Ștefan Rareș, a XI-a C )
Ne-ntâlnim din nou, din nou,
Să fim frate, lângă frate,
Să serbăm o sută unu
Ani de la unitate.
Ne-am unit cu toții astăzi,
Sub ocrotirea Crucii Sfinte,
Să zidim din cărămizi
O Românie fierbinite.
(Apetroae Mihai Cosmin,a XI-a C )