Lumea de azi este într-o continuă schimbare, se fac descoperiri uimitoare în toate domeniile precum robotica sau inteligența artificială. În ultimele decenii, s-au dezvoltat discipline, concepte și termeni noi care au drept obiect de interes lumea digitală. În foarte multe articole, reviste de specialitate, dar și în diverse domenii se vorbeşte din ce ce în ce mai mult despre „a patra revoluţie industrială”, aşa cum a fost denumită revoluţia digitală. Inteligenţa artificială și robotica au devenit deja o realitate a lumii în care trăim.
Elevii Colegiului Național de Informatică sunt preocupați de această nouă specializare și acest lucru se concretizează în activitatea lor, aceasta plecând de la învățarea unor programe de coding până la participarea la diverse competiții legate de IT și robotică. De asemenea, nu putem uita și de activitatea clubului de robotică din cadrul CNI.
Această pasiune pentru lumea inteligenței artificiale, pentru dimensiunea etică a acestui avânt tehnologic s-a concretizat marți, 10.11.2020, într-o întâlnire online pe platforma Microsoft Teams între profesori și elevi din clasele a XI-a B, a XII-a A și a XII-a F de la Colegiul Național de Informatică și domnul Mark East, Worldwide General Manager of Microsoft Education, invitatul de onoare al acestei întâlniri.
Mark East este responsabil atât pentru echipele globale de educație de la Microsoft, formate din peste 300 de specialiști în educație, cât și pentru partenerii globali pentru educație ai Microsoft. Mark East s-a alăturat Microsoft UK în 1988 pentru a promova utilizarea tehnologiei Microsoft® pentru comunitatea educațională din Marea Britanie. În 1990, a primit distincția Microsoft President’s Award pentru contribuția sa la succesul implementării tehnologiei Microsoft în sectorul educațional din Marea Britanie.
Tema întâlnirii a fost Impact of robots/ AI on society – good or bad?. Ea s-a bazat pe discuții între Mark East și elevii CNI, aceștia fiind extrem de interesați de impactul pe care roboții sau inteligența artificială ar putea să o aibă asupra societății în viitor. Acestora li s-au alăturat Gabriela Ford – director al Fundației EOS, Ana Maria Stanciuc – EMEA Education Marketing Lead at Microsoft și Anca Tăzlăoanu – agenția Conversion.
În cadrul întâlnirii, Daniela Neamțu, directorul colegiului a prezentat realizările acestuia și, în special, faptul că CNI este partener activ al Microsoft de peste doisprezece ani, colaborarea începând din anul 2008. De asemenea a prezentat profesorii liceului participanți la întâlnire: Gabriela Blaga, profesor de informatică și Brîndușa Anghel, profesor de limba și literatura română.
Plecând de la tema discuției, unele dintre punctele de dezbatere au fost despre robotică și influența roboților în societatea actuală. Astfel, Cătălina Burlea din clasa a XII-a F, căpitan al echipei de robotică de la CNI, a prezentat proiectele derulate în cadrul clubului, competițiile la care au participat, premiile obținute, toate acestea punând accent pe pasiunea pentru IT, coding, robotică a elevilor. Pe parcursul participării la numeroase concursuri, membrii au avut șansa să-și îmbunătățească cunoștințele în diverse domenii precum fizică, informatică, matematică prin punerea în practică a teoriei pentru construirea robotului. De asemenea, au învățat diverse valori importante în corporațiile IT precum colaborarea, comunicarea problemelor și a ideilor cu scopul de a le rezolva cât mai eficient.
Problemele dezbătute au fost variate, plecând de la aspecte legate de utilizarea roboților și a inteligenței artificiale în societatea umană și ajungând până la interesul pentru IT manifestat de elevii CNI și ideea de globalizare a educației. De asemenea, o idee dezbătută a fost cea a educației online, a influenței pe care o are în dezvoltarea individului și mai ales utilizarea inteligenței artificiale pentru a face orele online cât mai diverse și interesante.
Plecând de la impactul inteligenței artificiale asupra vieții umane, în general, Mark East a răspuns la întrebările elevilor participanți a întâlnire.
Theodor Niță, clasa a XI-a B: Credeți că inteligența artificială (IA) va întrece inteligența umană?
Mark East: Nu este posibil ca influența inteligenței artificiale (IA) în societate sa fie foarte puternică. Tehnologia IA nu înseamnă că roboții preiau controlul. Scopul acesteia este de a spori semnificativ productivitatea umană, îmbunătățind capacitățile umane, și de a elibera angajații pentru a se ocupa de alte sarcini. Ideea de a folosi IA în societatea actuală este de a ajuta umanitatea să se dezvolte.
Cătălina Burlea, clasa a XII-a F: Pornind de la faptul că trăim în era dezvoltării continue mai ales din punct de vedere tehnologic, ce lucruri dorește Microsoft să obțină în următorii ani?
Mark East: Cu siguranță dezvoltarea este un lucru necesar într-o lume a tehnologiei și din acest motiv am avut mai multe proiecte precum detectarea facială sau interacțiunea cu publicul general cu scopul de a învăța roboții. Din păcate, din ultima activitate au fost evidențiate riscurile etice în construirea roboților ca rezultate ale impactului uman negativ. În plus, trebuie luat în calcul și faptul că dezvoltarea are la bază și conștientizarea imposibilității de stocare a tuturor informațiilor. Dacă un robot ar putea memora asemenea date, o varietate de mistere arheologice vor fi deslușite precum locația Atlantidei de care am fost fascinat încă din adolescență.
Theodor Niță, clasa a XI-a B: Credeți că roboții vor trece peste măsurile de securitate dacă devin destul de inteligenți?
Mark East: Îngrijorarea principală este că IA poate trece peste măsurile de securitate impuse de societatea umană privind inteligența artificială, dar se lucrează intens la acest lucru și sunt protocoale care impun revizuirea acestor măsuri de securitate. Oamenii trebuie să exercite un anumit control asupra inteligenții artificiale pentru ca aceasta să nu fie folosită în scopuri negative sau împotriva umanității. De asemenea nu trebuie să uităm că roboții sunt folosiți în diverse domenii cu rezultate excepționale: medicină, cercertare și chiar la treburi domestice.
Mara Fron, clasa a XII-a A: Cum poate ajuta IA la dezvoltarea și îmbunătățirea calității vieții umane?
Mark East: Poate ajuta, de exemplu, în domeniul medical în găsirea unor remedii, vaccinuri sau poate depista semnele de cancer, poate, îmbunătăți performanța și productivitatea prin automatizarea proceselor sau activităților care necesitau odată intervenția umană. IA poate fi folosită la dezvoltarea unor abilități lingvistice, în securitate, treburi domestice, poate îmbunătăți calitatea vieții umane, dar nu prin control automat. Plecând de la această idee, putem vorbi de conceptul de educație globalizată, elevii având acces, prin folosirea acestei inteligențe artificiale, la o gamă variată de informații și cunoștințe doar accesând module de căutare pe internet sau biblioteci virtuale.
A fost surprinsă perspectiva sa optimistă asupra utilizării roboților cu scopul de a ușura activitățile omului, dar și necesitatea apariției unor noi servicii precum: detectivi de informații stocate, asistent de AI. În altă ordine de idei, el consideră faptul că în următorii cinci ani, 6% din job-urile existente vor dispărea, majoritatea acestora având congruențe în transport și logistică. Având aceste idei puse în lumină, le-a adresat interesanta întrebare: „Care este scopul vieții dacă roboții vor putea realiza toate lucrurile?” Răspunsul a fost oferit de acesta la final și constă în faptul că prin robotizarea acestor servicii, umanității i se va oferi posibilitatea de maximă relaxare de care nu a mai avut parte până acum, astfel hobby-urile sau activitățile mult dorite în trecut vor putea fi practicate.
Nu în ultimul rând, Mark East le-a oferit elevilor ocazia de a înțelege însemnătatea unei educații continue pentru o dezvoltare armonioasă atât a sinelui, cât și a mediului înconjurător. Pe tot parcursul vieții umanitatea învață diferite lecții, însă cea mai importantă, după cum susține, este aceea de a „învăța cum să înveți” („Learn to learn”).
Mark East a fost impresionat de profunzimea întrebărilor și mai ales de modul de a gândi și de a experimenta al elevilor de la CNI. De asemenea, a remarcat pasiunea lor pentru IT si AI și a promis o revenire pentru a continua discuția începută.
Redacția Infopuls