Viața omului este un drum sinuos, parcurs cu bucurii sau tristeți, cu necazuri sau împliniri. Nu poți ști niciodată când zeița sorții taie firul atât de subțire care ne ține aici pe Pământ. Pentru un om dintre noi, divinitatea a hotărât că este timpul ca el să ne părăsească și să vină să dezlege alături de îngeri tainele matematicii.

Domnul profesor Laurențiu Borcea ne-a părăsit zilele acestea, lăsând în urmă o tristețe imensă. A fost o personalitate impozantă și emblematică a învățământului nemțean. Venit la Liceul de informatică, de atunci, din 1990, și devenind director al Colegiului Național de Informatică, în perioada 1995-2003, a fost omniprezent în comunitatea noastră din dorința de a asigura condițiile prielnice în fundamentarea premiselor excelenței. Voluntar și energic, s-a preocupat ca baza materială a școlii să creeze contextul optim pentru instruirea trainică a elevilor în științele informaticii conform standardelor vremii. Dumnealui s-a interesat ca aceștia să-și găsească drumul în viață, plecând de la o pregătire temeinică solidă, atât profesională, cât și emoțional. Realmente, a fost apreciat pentru talentul cu care își ajuta elevii să descopere magia matematicii, pentru dăruirea cu care a instruit copiii să-și rafineze agilitatea minții. Pasionat de materia pe care o preda, a impus standarde înalte elevilor și cadrelor didactice pe care i-a manageriat.

Demn, cu un zâmbet fin, uneori imaterial, a fost un director apropiat de oamenii colegiului, susținându-i ori de câte ori acest lucru se impunea. S-a aflat în miezul evenimentelor, atât în circumstanțe dificile, cât și în cele fericite. Neobișnuit de reținut în comunicare, se făcea înțeles dincolo de cuvinte prin privirea albastră, glacială care tăinuia omenia. Dincolo de impresia intransigentă emanată în jurul său, descopereai un om inteligent, cu o cultură generală deosebită, având o disponibilitate umană neașteptată. Suflet nobil, iubitor de frumos, idealist, uneori, știa să armonizeze contrariile, astfel încât spectacolul lumii să capete sensuri nebănuite.

Despărțirea de domnul profesor ne aduce aminte că omul este trecător, dar că va rămâne în inimile celor care l-au cunoscut. Noi, cei de la CNI, vom duce mai departe flacăra aprinsă de dumnealui în călăuzirea destinului colegiului, în făurirea oamenilor capabili să schimbe lumea într-o paradigmă în care binele guvernează.

 

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Fie ca lumina să-l însoțească în drumul spre stele!