Data, ora și locul desfășurării: luni, 26 februarie 2024, ora 11:00, Colegiul Național de Informatică

Regulament de joc:

Numarul de persoane: 3-5 într-o echipă

Echipele vor porni din punctul de START, acesta fiind spațiul verde al școlii. Ele vor primi la începutul competiției o listă cu toate obiectele pe care vor trebui sa le găsească și o serie de ghicitori pe care vor trebui sa le deslușească pentru a descoperi locul în care se află obiectul ascuns.

Pe parcursul întregului joc, echipele vor fi însoțite cu 1 sau mi multi voluntari, pentru a fi siguri că aceștia nu vor încerca în niciun fel să fraudeze competiția, orice tentativă de frauda ducând la eliminarea echipei din joc.

În momentul în care echipele găsesc toate obiectele necesare, aceștia se vor întoarce în punctul din care au plecat, pentru verificarea acestora, iar daca acestea îndeplinesc toate cerințele, echipa termină official jocul.

 

Poster nature hunt