În perioada 22-26.04.2024, un grup de elevi de la CNI, Berbece Raluca, clasa a XI-a B, Ifrim Alexandra și Gavriloaia Darius, clasa a XI-a E, Laszlo Magda, Onu Rareș și Voloșeniuc-Hudescu Alexandru, clasa a X-a B, Apetrei Celia, clasa a X-a E, Țăranu Teona, clasa a X-a C, și Luchian Maria, clasa a IX-a B, însoțit de doamna profesor Mihaela Raluca Ene, au participat la a doua mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ în Barcelos, Portugalia. Alături de aceștia, a mers și doamna profesor Elena Brîndușa Anghel, într-o experiență Job Shadowing. Aceștia ne împărtășesc impresiile lăsate de a doua mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+.
Respectând un plan bine pus la punct, am plecat din Piatra-Neamț spre Barcelos via Otopeni, București, și Zurich, Elveția. Evident, nu a lipsit mascota proiectului, Mobione, care s-a alăturat entuziasmului cu care echipa a călătorit spre Portugalia.
Prima zi a voiajului a debutat cu o vizită la Muzeul Național al Elveției din Zurich, un adevărat tezaur al culturii și istoriei eleveție. Clădirea impunătoare găzduiește o colecție impresionantă de artefacte istorice și expoziții fascinante pe care am fost nerăbdători să le explorăm. Prima vizitată a fost dedicată corpului uman în era medievală. Aceasta a oferit o perspectivă detaliată asupra vieții și sănătății oamenilor din acea perioadă, prezentând instrumente medicale vechi și tehnici de tratament din epoca respectivă. Expoziția a fost captivantă și educativă, oferindu-ne o înțelegere profundă a evoluției medicinei. Următoarea secțiune a muzeului ne-a condus către o colecție impresionantă de bijuterii și haine. Fiecare piesă expusă a spus o poveste unică despre gusturile estetice și statutul social al posesorilor de-a lungul secolelor. De la bijuterii extravagante la costume elaborate, am fost fascinați de măiestria și creativitatea artiștilor de-a lungul timpului. Muzeul Național Elvețian nu doar că ne-a oferit o călătorie prin timp, dar ne-a și implicat activ în diverse experiențe interactive. Am avut ocazia să participăm la jocuri interactive care ne-au testat cunoștințele și abilitățile în domenii variate. Unul dintre punctele culminante ale vizitei a fost secțiunea dedicată digitalizării. Aici am putut explora modul în care tehnologia modernă a influențat și a transformat diverse aspecte ale vieții noastre. Interacțiunea cu exponatele digitale a fost atât distractivă, cât și educativă, oferindu-ne o perspectivă asupra viitorului digital.
Spre seară, am ajuns la Barcelos, Portugalia. Deși oboseala își punea amprenta, am observat prezența cocoșului care te întâmpină la intrarea în oraș. De fapt, momumente cu el sunt peste tot, acesta fiind simbolul care definește Barcelos. Are și o legendă interesantă. Într-o dimineață, locuitorii din Barcelos se trezesc cu știrea că un necunoscut a săvârșit o crimă și apoi s-a făcut nevăzut. După un timp, în localitate a apărut un om tăcut, modest îmbrăcat, venit din Galiția, care a fost învinuit de această ucidere. A fost arestat, deși el susținea că este nevinovat. Nimeni nu credea că acest om nu are niciun amestec cu cele întâmplate. Autoritățile au hotărât să-l aresteze și să-l spânzure. A fost adus, la dorința lui, în fața unui judecător, care era în toiul unei petreceri. Supărat că a fost deranjat, judecătorul l-a condamnat la moarte. Văzînd că toți cei de față nu îl cred, acuzatul a arătat spre un cocoș fript așezat pe o tavă și a spus că acesta va cânta în momentul în care va fi pe punctul de a fi spânzurat. Acest lucru s-a întâmplat, așa că pelerinul a fost eliberat și lăsat să își continue drumul. Această poveste este celebrată prin figurinele colorate de cocoș, care sunt populare suveniruri și o emblemă a norocului și a justiției.
A doua zi, mobilitatea a început cu prezentarea școlii gazdă, Agrupamento de Escolas de Barcelos, în care am interacționat cu elevii portughezi. Astfel, periplul școlii a început la clubul de robotică, a continuat cu laboratoarele în care gazdele descopereau tainele chimiei, biologiei și a fizicii. Elevii de la clubul de robotică au făcut cu ajutorul unei benzi led, a unui senzor ultrasonic și a unei plăcuțe Arduino un coș de gunoi inteligent, sustenabil. Ledurile se aprind atunci când gunoiul este plin. Un alt proiect al elevilor care studiază electronica a constat în realizarea unor panouri solare, promovând energia verde. Preocupați de dezvoltarea noastră personală și profesională, am vizitat și biblioteca școlii unde aveai posibilitatea să studiezi opere, atât în limba portugheză, cât și în limbile moderne engleză, franceză, spaniolă. Un moment interesant a fost vizitarea colțului dedicat proiectelor Erasmus+, unde am surprins câteva crâmpeie și din țara noastră. În tot acest timp, s-a discutat despre cele două sisteme de învățământ, elevii portughezi dorind să descopere asemănările, dar mai ales deosebirile dintre cele două școli.
După ce am terminat vizita în școală, am explorat orașul, conduși de Darius, atingând Obiectivul 1 al proiectului – abilitați de leadership. Am fost la Ponte Medieval de Barcelos, Muzeul Arheologic, Biserica Bom Jesus de Cruz, Piața Libertății, Galo de Barcelos, Torre do Cimo da Vila, unde am combinat distracția cu învățatul prin lecții outdoor interdisciplinare (istorie, artă, arheologie, geografie). Ponte Medieval de Barcelos este un simbol al orașului. Construit în secolul al XIV-lea, acest pod din piatră traversează râul Cávado, conectând două părți ale orașului. Structura sa solidă și arhitectura gotică impresionează prin durabilitate și estetică. Podul a fost esențial pentru dezvoltarea Barcelos, facilitând comerțul și comunicarea în regiune. Muzeul Arheologic din Barcelos oferă o incursiune captivantă în trecutul bogat al orașului și al regiunii înconjurătoare. Muzeul găzduiește o colecție impresionantă de artefacte, de la epoca romană până la Evul Mediu. Biserica Bom Jesus da Cruz este o capodoperă barocă din secolul al XVIII-lea, situată în inima orașului. Această biserică impresionează prin fațada sa elaborată și interioarele bogat decorate. Piața Libertății este centrul vibrant al Barcelosului, un loc unde localnicii și turiștii se adună pentru a socializa și a se bucura de atmosfera orașului. Această piață spațioasă este înconjurată de clădiri istorice și cafenele, oferind o locație perfectă pentru evenimente culturale și târguri. Torre do Cimo da Vila este un turn medieval care face parte din vechile fortificații ale Barcelosului. Construit în secolul al XV-lea, turnul servea inițial drept punct de observare și apărare. Astăzi, este un punct de atracție turistică, oferind o panoramă superbă asupra orașului și împrejurimilor sale. Farmecul orașului Barcelos a fost dezvăluit pas cu pas, cocoșul de Barcelos întâmpinându-te la fiecare momument vizitat.
A treia zi a călătoriei ne-a îndreptat pașii spre orașul Porto, a cărei istorie fascinează toți turiștii care-l vizitează. Nu poți să nu remarci plăcuțele de ceramică albastră care înfățișează diverse scene. Porto este acel oraș de suflet pe care trebuie să-l vizitați ca să simțiți aromele Portugaliei adevărate. Are un aer relaxat, boem, este plin de istorie și ai ce vedea la fiecare colt de stradă. Pentru a ajunge în locațiile pe care doream să le vizităm, ghizii noștri, Maria și Alexandra, au folosit Google Maps, îndeplinind ceea ce Obiectul 2 al proiectului și-a propus – comunicare digitală și într-o limbă modernă. Gare Porto, Catedrala din Porto, Liberdade Sguare au fost punctele cu care ne-am intersectat în periplul nostru prin oraș. De asemenea, am aflat informații despre împrejurimile Porto prin intermediul activităților ghidate în aer liber alături de ghidul digital în plimbarea cu barca pe râul Douro. Informații erau traduse în mai multe limbi. Catedrala Se do Porto este unul dintre cele mai vechi monumente ale orașului, ridicat în secolul al XII-lea. Aici a fost botezat Prințul Philip Navigatorul și tot aici s-a căsătorit regele John I, în secolul al XVI-lea. Gara Sao Bento este un loc unde trebuie neapărat să ajungeți. Ea a fost ridicată în 1900 și are pereții decorați cu scene istorice, realizate din azulejos, mici faianțe alb-albastre, specifice zonei. Aici era înainte mănăstirea călugărițelor benedicte Ave Maria. Legendele spun că locul ar fi bântuit de sufletul ultimei călugărițe care a trăit aici și s-ar auzi rugăciunile prin ziduri.
În a patra zi am explorat interacțiunea culturală, comunicarea digitală, leadershipul și sustenabilitatea. Într-o dimineață plină de energie, am avut privilegiul de a lucra cu elevii din clasa a XII-a în cadrul unor activități inovatoare și educative. Pentru a începe ziua cu dreptul, am împărțit elevii în trei grupe și am aplicat jocurile interactive create de colegii noștri Rareș Onu, Teona Țăranu și Alexandru Voloșeniuc-Hudescu în cadrul proiectului Erasmus, menite să stimuleze colaborarea și creativitatea într-un mod distractiv. Alternând grupurile, am oferit fiecărui elev șansa de a participa la diverse provocări și de a-și dezvolta abilitățile într-un mediu interactiv. Apoi, am avut oportunitatea de a prezenta țara noastră, județul, dar și cele patru obiective mari ale proiectului Erasmus printr-o proiecție PowerPoint, realizată în limba engleză, iar Raluca Berbece, Magda Laszlo și Celia Apetrei au foat gazdele care le-au arătat elevilor portughezi punctele interesante ale prezentării. Aceasta a fost nu doar un exercițiu de comunicare în limba engleză, ci și o oportunitate de a împărtăși cultura și tradițiile noastre într-un mod captivant și accesibil.
În timp ce noi interacționam cu elevii din școala gazdă, doamnele profesor Brîndușa Anghel și Raluca Ene au participat la orele de job shadowing, observând metodele diverse de predare în timpul lecțiilor de portugheză, biologie. Acest schimb de experiență și cunoștințe a adus o perspectivă nouă și interesantă în procesul educațional. Partea a doua a zilei s-a dovedit un prilej de a descoperi farmecul regiunii prin vizitarea Sanctuarului Bom Jesus do Monte de Braga, care este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din Portugalia, precum și prin vizitarea orașului Braga. Primul popas în sanctuar s-a constituit într-o plimbare relaxantă cu bărcuțele de lemn în Parque de São João da Ponte, care a fost nu doar o experiență plăcută, ci și un moment de introspecție și reflecție. În timp ce alunecam pe apele linistite ale lacului, am fost martorii frumuseții naturii și ne-am reamintit de importanța conservării acestor ecosisteme fragile pentru generațiile viitoare. De asemenea, plimbarea a oferit o oportunitate perfectă de a pune în practică abilități de leadership și de a lucra în echipă. Împreună, am vâslit pe lacul pitoresc, colaborând în armonie pentru a menține ritmul și direcția.
Sanctuarul este un exemplu notabil de loc de pelerinaj, deoarece biserica construită, dar și monumentala scară de 116 metri înălțime invită la meditație și pioșenie. Biserica este situată în vârful unei coline, la capătul unei scări monumentale pe care se spune că pelerinii o urcă în genunchi, pe treptele căreia sunt sculptate elemente cu aluzii simbolice sau mitologice. Spațiile mai mari dintre trepte au fost umplute cu statui, grote, sculpturi, capele, fântâni alegorice care simbolizează rănile lui Hristos, simțurile umane, virtuțile creștine.
La finalul zilei, am avut ocazia să vizităm orașul Braga, un oraș încântător cu o istorie bogată și peisaje deosebite. Vizita noastră la Muzeul Misericordia de Braga a oferit oportunitatea de a explora comunicarea digitală într-un context cultural. Folosind tabletele puse la dispoziție, vizitatorii au avut posibilitatea să interacționeze cu expozițiile și să descopere istoria și patrimoniul cultural al orașului Braga într-un mod modern și captivant. La muzeu, am descoperit exponate fascinante realizate din materiale reciclate, care ne-au inspirat să reflectăm la modul în care putem contribui la reducerea impactului nostru asupra mediului. Reciclarea și reutilizarea resurselor au devenit mai mult decât o opțiune, ci o necesitate în eforturile noastre de a proteja planeta.
A cincea zi a mobilității a coincis cu sărbătorirea Zilei Libertății, zi națională a Portugaliei de mare importanță. Anul acesta au celebrat 45 de ani de la Revoluția Garoafelor așa cum este cunoscută această zi. Ea reprezintă lovitura de stat militară de stânga, în urma căreia Portugalia a trecut de la un regim dictatorial la democraţie. În numai câteva ore, o jumătate de secol de dictatură fascistă a fost răsturnată. Noţiunea de revoluţie implică, pe lângă schimbări sociale, economice şi politice la nivelul unui regim politic, şi violenţă, vărsare de sânge, un număr de victime, dar acestea nu au avut loc în Portugalia. S-a făcut apel la calm, iar populaţia a ieşit în stradă pentru a sărbători şi a oferit garoafe soldaților, semn al păcii, nu pentru a protesta. Astfel, am sărbătorit și noi împreună cu gazdele aceste momente de bucurie.
În a șasea zi, cu mult regret în suflet, ne-am apropiat de finalul călătoriei noastre în Barcelos, Portugalia, însă nu și de sfârșitul aventurii noastre. Orașul însuși a fost marcat de către plecarea noastră, luându-și un rămas-bun emoționant întâmpinat de către o ploaie caldă, mai mult ocrotitoare decât aprigă, care ne-a scurs anxietatea plecării de pe umerii noștri și ne-a revigorat după multe zile de căldură copleșitoare. Ziua noastră a început cu împlinirea obiectivului O1 – metode inovative de predare și învățare. În sala de prezentări a liceului gazdă, Raluca Berbece, Lazlo Magda și Apetrei Celia au prezentat, din nou, elevilor din altă clasă, țara, orașul și liceul nostru, precum și obiectivele proiectului Erasmus+. De asemenea, atât noi, cât și elevii portughezi, am avut prilejul de viziona prezentarea făcută de alți vizitatori ai școlii în cadrul unei mobilități, și anume, de colegii noștri veniți tocmai din Târgoviște. Deși am avut probleme tehnice la începutul prezentării, am învățat cum să remediem astfel de defecțiuni și ne-am dezvoltat abilitățile digitale pentru obiectivul O2. Ulterior acestei activități am pus în aplicare, din nou, jocurile realizate în cadrul proiectului Erasmus+, dezvoltându-ne abilitățile de comunicare în limba engleză, specifice obiectivului O2. Împreună cu elevii din liceu am ieșit după-amiaza în oraș. Am făcut schimb de experiență și cultură, însă nu am uitat să ne amuzăm conform vârstei adolescentine și să auzim povești într-un mod autentic. Spre mijlocul zilei ploaia torențială nu ne-a lăsat nicio opțiune decât să fim alături înăuntru. Am avut o ultimă seară în care ne-am petrecut timpul împreună ca între prieteni și am jucat fel și fel de jocuri – de la clasicul joc de cărți până la aplicații digitale, astfel îndeplinind puncte relevante de la obiectivele O2 și O3.
Dar cum călătorului îi șade bine cu drumul, ne-am luat rămas-bun de la fermecătorul oraș Barcelos și, în a șaptea zi, am început drumul anevoios spre Piatra-Neamț, evident cu o nouă oprire în Zurich. De data aceasta, soarele ne-a întâmpinat de cum am ieșit din aeroport și am putut hoinări nestingheriți pe străzile orașului vechi, am intrat pioși, dar și curioși, în același timp, în cea mai amre catedrală din Zurich, Grossmünster, și evident ne-am clătit ochii pe Bahnhofstrasse, strada comerciala din Zurich unde erau foarte multe magazine de haine de lux. Deși era triști că ne despărțeam de Portugalia și, în special, de Barcelos, gândurile noastre s-au îndreptat spre familiile care ne așteptau acasă. Și totuși un unul răzleț s-a strecurat, aducându-ne aminte de gazda noastră de la restaurantul Faty Ferros, doamna Susana Ferreira, căreia i-am dat în dar, în ultima seară, un buchet de flori. Am considerat că ar trebui să o răsplătim cu un cadou reprezentativ sufletului bogat ca un câmp înflorit al doamnei care ne-a făcut în fiecare seară să fim mai fericiți, datorită căldurii cu care ne întâmpina.
În toată această „peripeție”, am fost însoțiți de mascota proiectului, Mobione, dar povestea ei o veți afla chiar de la ea, într-o pagină de jurnal separat.
De asemenea, putem spune cu mândrie că în această mobilitate, ne-am îndeplinit toate obiectivele proiectului:
O1 – Metode inovative de învățare – ne-am folosit de prezentări powerpoint pentru a ne prezenta pe noi, școala și proiectul, de table interactive pentru a descoperi o cultură, o civilizație și o istorie interesantă; am folosit Google Maps pentru a ne orienta, lecțiile outodoor pentru a descoperi lucruri fascinante;
O2 – Comunicare lingvistică și digitală – am comunicat cu noi înșine, dar mai ales cu elevii și profesorii gazdă în limba engleză; am învățat câteva cuvinte în portugheză și, la rândul nostru, am fost profesori învățându-i expresii din limba română;
O3 – Spirit de echipă și leadearshep – fiecare dintre noi am fost lider pentru o zi ghidându-i pe ceilalți printre meandrele călătoriei noastre, atât pe străduțele din fiecare loc vizitat, cât și prin cunoștințele și abilitățile acumulate; am învățat cum să predai altei persoane vâslele, când suntem în aceeași barcă;
O4 – Sustenabilitate – ne-am folosit de lucruri reciclate (un ananas pe care l-am trasformat în pahar, bărcuțe de lemn pentru a salva mediul, un coș reciclabil pentru gunoaie), pentru că iubim lumea în care trăim și suferim atunci când mediul încojurător este poluat.
Călătoria noastră s-a încheiat, dar am învățat foarte multe lucruri unii de la ceilalți. „Prin comunicare am învățat de la Rareș Onu să am un spirit mai petrecăreț, de la Magda Lazlo să am o eleganță constantă, de la Raluca Berbece să fac un lucru bun pentru oricine atunci când am ocazia, de la Alexandra Ifrim cum să am mai multă empatie, de la Darius Gavriloaia cum să am un spirit de antreprenor, de la Alexandru Voloșeniuc cum să am o garderobă de invidiat, de la Maria Luchian cum să mă distrez, de la Celia Apetrei cum să mă conectez mai bine cu alții, de la doamna Raluca Ene cum să alternez între distracție și seriozitate, de la doamna Brîndușa Anghel cum să fiu gingașă și cooperantă, iar, nu în ultimul rând, am învățat de la Mobi cum să zâmbesc mai des, un sfat primit de nenumărate ori! (Teona Țăranu)”
Echipa de mobilitate