Cu ocazia Zilelor Colegiului Național de Informatică, joi 19.12 la ora 9.00 în laboratorul de chimie s-a desfășurat activitatea Concurs “Fascinant în eprubetă “ la care au participat echipe de elevi din clasa a 9-a. Activitatea a fost organizată de catedra de chimie cu sprijinul unor elevi pasionați de chimie din clasa a 10-a și a 11-a și care sunt membri ai clubului de științe.
Concurenții au lucrat în echipe și au investigat și descoperit experimental niște substanțe, pe baza unor reacții de identificare și recunoaștere folosite de ei în activitățile de la clasă. Competiția a fost fascinantă și atrăgătoare, rezultatele foarte bune, atmosfera de lucru mobilizatoare astfel încât s-au obținut 2 premii I, 2 premii II și două premii III.
S-au remarcat cu punctaj maxim echipa clasei a 9A formată din elevii: Adamache Albert, Burcă Antonia, Grosaru David, Leontescu Mircea, Moșneguțu Rareș, Stoleru Rareș și încă o echipă a clasei a 9E formată din elevii: Arhire Clarisa, Covasan Adriana-Beatrice, Mateiciuc Moise, Grasu Denis, Topliceanu Alexandru.
Cu sprijinul Fundației Infomat și a sponsorilor, elevii au primit premii în bani și produse dar, pentru că suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, au primit și dulciuri, sucuri, clementine.
Coordonatori:
Prof. Fronea Mariana
Prof. Hogea Ana-Maria
Prof. Bistriceanu Ioana
Prof. Dodiță Ramona
Laborant Rotariu Mihaela