În cadrul Concursului Național Pluridisciplinar Prosoft@NT s-a desfășurat și Sesiunea de Comunicări Metodice Științifice „Memorial Vasile Țifui”, care a ajuns la a XXI-a ediție. Tema din acest an a fost „Comunicare și informare”.

La eveniment au participat invitați de seamă, membri ai consiliilor centrale ale competiției, profesori însoțitori ai elevilor participanți la Concursului Pluridisciplinar Prosoft@NT, cadre didactice din CNI și elevi interesați de cunoaștere și de dezvoltare personală.

Sesiunea a fost deschisă de către doamna director al CNI, prof. dr. Daniela Neamțu, printr-un Cuvânt-înainte adresat invitaților. Doamna director a prezentat din punct de vedere lingvistic și sociologic cele două concepte-cheie ale Sesiunii: „comunicare” și „informație”, aflate în strânsă corelație și definitorii pentru relațiile interumane, cu precădere în actul educațional. De asemenea, a punctat denumirea sesiunii, în memoria marelui profesor de matematică, spirit inovator, autor de manuale și culegeri de matematică, Vasile Țifui.

Președintele executiv al celor două competiții, d-na Alina Viorica Dumitrașcu, și-a exprimat bucuria de a se afla în mijlocul comunității CNI. A reliefat faptul că, într-o eră digitalizată, dinamică și imprevizibilă, este nevoie de o colaborare strânsă între elevi și profesori pentru ca, împreună, să ne adaptăm la tot ceea ce este nou pentru a face față cerințelor viitorului.

Domnul profesor universitar dr. Adrian Iftene, prorector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași a prezentat tema: „Unelte de IA folosite în procesul educațional”.  Fin cunoscător al domeniului inteligenței artificiale la nivel teoretic și practic, domnul profesor a explicat ce înseamnă Inteligența artificială, subdomeniile acesteia, printre care procesarea limbajului natural, procesarea de imagini, procesarea de sunete, robotica etc. și, foarte important, faptul că aceasta poate fi folosită cu succes atunci când utilizatorul stăpânește bine domeniul în care are o expertiză foarte bună, altfel apar erori și soluții greșite. Pentru elevi, studenți, profesori, IA este utilă pentru că ajută la structurarea informațiilor în funcție de diverse criterii. A prezentat în detaliu câteva tools importante: Notebook, SciSpace, ChatGPT – My GPTs, Napkin (care generează text și imagini), Voice Eleven Labs (util pentru copii cu dizabilități).

Domnul profesor Florin Constantin Enache de la Școala doctorală UMF „Carol Davila” a prezentat ”Metode statistice neparametrice în testarea algopirinului”, evidențiind aplicarea acestora ca metode alternative la metodele oficiale, evaluarea metodelor în condițiile unor restricții etice în testarea bioechivalenței, precum limitarea numărului de subiecți umani participanți la studiile clinic și evitarea impunerii unor condiții medicamentelor generice (medicamente copii) pe care nu le satisfac nici medicamentele de referință (medicamente originale) ca urmare a unei variabilități biologice foarte mari.

Elevii Matei Alungoaia și Andrei-Gabriel Bucătariu, coordonați de prof. Elena Costrachevici și prof. Vasile Diaconu, de la CNI, au prezentat Proiectul Taylor: ce este Seria Taylor a unei funcții, cum funcționează aceasta. Doamna profesoară Elena Costrachevici a explicat că este foarte important ca elevii din clasele a IX-a și a X-a să știe noțiuni de matematică și domeniile în care pot fi aplicate,  noțiunile matematice aplicate în informatică, ulterior aplicate în algoritmi.

Echipa Centaurii, alcătuită din Alexia Apetri, Irina Nechita, Mara Nohai, Denis Urzică, Matei Călin Pușcașu, Andrei Albu, Horia Gavril, Denis Brumaru și Flavius Moroșanu, coordonați de Cristina și Costel Ciurezu de la Asociația ”Eu codez”, au prezentat un ”Sistem de detectare a navelor scufundate”, format din trei balize și un dispozitiv central, precum și modul de funcționare: când nava începe să se scufunde, balizele sunt eliberate automat, plutesc la suprafață și comunică periodic cu dispozitivul rămas pe navă prin unde sonore pentru a afla distanțele ce le separă. Balizele triangulează poziția exactă a navei și o transmit echipajelor de salvare prin radio.

Echipa WaveLink, formată din elevii Călin Libiță, Rareș Ioan Apetri Ilie, Octavian Caba, Simon Apostol, Alexandru Mârșu, Teodor Marghidan, Cristian Pahoni, coordonați de Cristina și Costel Ciurezu de la Asociația „Eu codez”, au prezentat proiectul „WaveLink – dispozitiv de comunicare subacvatic”. Copiii au explicat etapele realizării proiectului: etapa de informare/documentare, extrem de laborioasă, împărțirea sarcinilor de lucru, realizarea sistemului care conține două componente principale: un device la mâna scafandrului și un device la baza bărcii sub apă, Simularea realizată s-a bazat pe scrierea mesajului pe tastatura device-ului de la mână, transferat în codul morse și afișat pe ecranul dispozitivului.

Echipa MeshWatch, formată din elevii Alexia Apetri și Mario Bucur, coordonați de Cristina și Costel Ciurezu de la Asociația „Eu codez”, au prezentat o „Rețea de comunicare în caz de dezastru”, un sistem bazat pe o rețea privată de comunicații radio, capabil să rămână activ chiar și în cele mai critice momente.  Sistemul conține patru componente: ceasul MeshWatch, stația de date, încărcătorul stației de date și stația de la STS. Datele sunt transmise în timp real pentru a asigura o reacție rapidă în caz de urgențe.

Echipa CYB3RGODS de la CNI, coordonată de Informatician Adrian Mujdei, a prezentat proiectul „Beyond the wires – a journey into robotics”.  Irina Mihai, Teodora Tănăsescu, Denis Tanasă, Mario Munteanu, Rareș Hasna, Albert Alistar ne-au vorbit despre pasiunea pentru robotică, participarea la competiții, parcursul lor de la început până la Etapa Regională de Est, despre departamentele Tehnic și Non-Tehnic ale echipei, sarcinile de lucru ale fiecărui membru, părțile componente ale robotului. Întreaga activitate implică multă muncă, determinare, voință, dar și multe cunoștințe din mai multe domenii, precum mecanică, programare, fizică, printare 3D.  Prezentarea teoretică a fost urmată de o demonstrație spectaculoasă a robotului, manevrat cu abilitate desăvârșită.

Membrii acestor echipe au demonstrat, prin proiectele lor și prin modul de prezentare a acestora, originalitate, rigurozitate științifică, creativitate, simț practic, abilități practice deosebite, cunoștințe din domenii diverse, capacitate de inovare, rigurozitate, meticulozitate, spirit de echipă, cooperare armonioasă, și, nu în ultimul rând, puterea de a transforma cuvântul în comunicare eficientă a informației.

Sesiunea de Comunicări Metodice Științifice „Memorial Vasile Țifui” din acest an a reunit elevi și profesori dornici de a împărtăși cunoștințe, informații valoroase și interesante, de a comunica și de a se comunica, răspunzând provocărilor digitale ale societății.

Prof. Lucica Horhogea