“Dacă dăruieşti, atunci şi primeşti !”
A fost motto-ul sub care, în cantina CNI, elevii de gimnaziu de la C.N.I., cu sprijinul unor elevi din clasa a X-a A coordonați de d-na dirigintă prof. Mariana Fronea și îndrumați de conducerea liceului, prin d-na director prof. dr. Daniela Neamţu, au desfăşurat vineri, 6 decembrie 2013, de ziua Sfântului Nicolae, o activitate caritabilă, pentru copiii de la Centrul de zi, coordonat de Consiliul Judeţean Neamţ, Direcţia de asistenţă socială, care au răspuns invitaţiei de a fi alături de ei în întâmpinarea lui Moş Nicolae şi a lui Moş Crăciun.
Astfel, activitatea a debutat cu un program de colinde în limba engleză sub îndrumarea d-nelor prof. Claudia Jinaru şi prof. Silvia Morţe, cu clasele a VII-a B şi a V-a A, colinde în limba germană, cu sprijinul d-nei prof. Brinduşa Câmpeanuşi a clasei a VIII-a A, colinde în limba franceză, dar şi în graiul nostru românesc, precum şi o piesă de teatru scrisă şi pusă în scenă de elevii din clasa a VII-a A coordonaţi de d-na prof. Mirela Mititelu, momente artistice care să le transmită şi să îi introducă în spiritul sărbătorilor de iarnă. Copiii din cadrul Centrului de zi, cu sprijinul asistenţilor sociali, au pregătit și ei un moment de colinde şi urături adresate gazdelor lor.
Moș Crăciun, prezent şi atent la toată activitatea, le-a dăruit tuturor cadouri, din partea elevilor de la clasele a VII-a A și B, fără de sprijinul cărora nu ar fi avut un sac atât de plin. La final, această activitate, ajunsă deja tradiţie la colegiul nostru, s-a încheiat cu servirea unui prânz de sărbătoare.
După terminarea acțiunii caritabile, în sala de sport a CNI, elevii de gimnaziu au fost recompensaţi cu o mică petrecere, intitulată ”Winter Party”, coordonată de elevii din clasa a X-a A . Cei mici au dansat pe ritmurile lui DJ Marusha – clasa a XI-a D, și au avut parte de concursuri de karaoke și dans. Alături de profesorii diriginți și profesorii de educație fizică, elevii de gimnaziu au petrecut o seară frumoasă, plină de distracție și surprize. Toți au plecat acasă cu speranța că Moş Crăciun o să îi răsplătească şi pe ei pentru generozitatea de care au dat dovadă, şi că vor mai avea parte de astfel de activități.
MOȘ CRĂCIUN (Antonio Şalaru – clasa a X-a A)
[galerie]