Aflat la cea de-a zecea ediţie, Microsoft in Education Global Forum a avut loc anul acesta în perioada 10-15 martie 2014 la Barcelona.
Evenimentul a reunit peste 1000 de profesori, lideri de şcoli, lideri din ONG-uri şi corporaţii precum şi oficiali guvernamentali din aproape 100 de ţări. România a avut ca reprezentanţi trei profesori din două şcoli inovative, trei profesori experţi educatori şi trei evaluatori care au analizat proiecte internaţionale înscrise de şcolile participante la forum. Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ a fost reprezentat la acest forum prin doamnele profesoare Gabriela Blaga şi Alina Sauciuc.
Pornind de la ideea că educaţia este investiţia cea mai importantă pentru viitorul fiecărei persoane, a comunităţilor, a naţiunilor, fiind vitală pentru succesul social şi o economie durabilă, participarea la acest forum ne-a oferit posibilitatea de a lucra împreună cu cei mai buni reprezentanţi ai sistemelor de învăţământ, de a crea și întreține o rețea de comunicare și colaborare bazată pe schimb de experienţe, de a învăţa din provocări, din acţiunile şi succesele altora, pentru a putea contribui mai departe la transformarea educaţiei pentru cerinţele secolului XXI.
Ideile inovative cu privire la dezvoltarea educaţiei au fost prezentate de Felipe de Borbón y Grecia , prințul de Asturias și Girona; Xavier Prats Monne, director general adjunct al Comisiei Europene pentru Educație; Montserrat Gomendio, secretar de stat pentru educație, formare , și universități , Spania; John Fallon, director executiv , Pearson Plc; Anthony Salcito , vicepreşedinte Worldwide Educație, Microsoft Corporation. Workshop-urile au avut un program intens oferindu-ne posibilitatea de a colabora cu reprezentanţii din alte ţări, fiind încurajaţi să utilizăm platforma Yammer pentru a rămâne în contact şi pe viitor.
La nivel global, sistemul educaţional se confruntă cu o criză, o criză de resurse, de timp și de sprijin, săli de clasă supraaglomerate, procente scăzute de absolvire, toate acestea ducând la lipsa oportunităţilor pentru tineri de a se pregăti pentru piaţa muncii. Programul YouthSpark, adresat tinerilor le oferă acestora resurse în domeniul educaţional şi antreprenoriat, soluţii digitale care le vor permite să îşi atingă sau chiar să îşi depăşească scopurile în ceea ce priveşte nivelul lor de pregătire şi posibilitatea de a-şi crea o carieră în domeniul pe care şi-l doresc.
Din discuţiile purtate cu reprezentanţii de elită ai oficialităţilor ideea desprinsă a fost că, pentru educaţie, tehnologia este un instrument care, atunci când este utilizat corespunzător, ajută la îmbunătăţirea procesului de predare şi învăţare. Tehnologia este cea care permite crearea de experienţe de învăţare uimitoare, dar, este doar o parte din soluţia schimbărilor ce trebuie să aibă loc în educaţie,. Depinde de noi toţi, profesori, elevi, părinţi, reprezentanţi ai autorităţilor să facem acest lucru posibil, să răspundem cerinţelor unei societăţi bazate pe cunoaştere şi dezvoltare de competenţe.
[galerie]
Materiale:
Business and the Brain White Paper
Link-uri: