In perioada 17-18 mai 2014, la Colegiul Naţional de Informatică Piatra Neamţ, a avut  loc   etapa regională a Concursului national de dezbateri oratorice și retorică “Tinerii Dezbat”-ediția a V-a organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Reprezentanţa UNICEF în România, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României, Fundaţia Dignitas şi Asociaţia Romană de Dezbateri, Oratorie si Retorică, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Colegiul Naţional de Informatică Piatra Neamţ.

Concursul este un campionat naţional de dezbateri educaţionale care contribuie la formarea, dezvoltarea şi exersarea competenţelor de comunicare şi a atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generaţii pentru participarea activă la viaţa socială, se adresează elevilor din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a din toate unităţile de învăţământ preuniversitar şi are drept scop conştientizarea de către tineri a valorilor cetăţeniei democratice prin înţelegerea informată a realităţilor sociale, dezbaterea argumentată şi exersarea atitudinii tolerante şi deschise faţă de diferenţele sociale, etnice, economice, de sănătate, gen etc. care pot constitui bariere în comunicare.

La regionala de la Piatra Neamţ au participat 16 echipaje a câte 3 elevi din judeţele Bacău, Neamţ, Vaslui care, pe parcursul a 6 meciuri, au dezbătut, sub forma jocului de rol argumentativ pro-și contra, 2 moțiuni: 1.„Ar trebui introdusă obligativitatea votului în România”; 2. „UE ar trebui să rezerve locuri în Parlamentul European pentru candidați de etnie rromă”.

Judeţul Neamţ a fost reprezentat de 3 echipaje: Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamţ, Colegiu​l Național d​e Informati​că Piatra Neamț şi Colegiul Național „Roman-Vodă” Roman, profesori coordonatori: Lostun Petruţa, Cristina Iftime, şi Sorina Mihaela Danciu.

Două din cele 3 unități școlare nemțene participante s-au calificat la etapa națională ce va avea loc în perioada 13-15 iunie 2014 la Târgu Jiu, județul Gorj:

  • Locul I și câștigător al turneului-Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamţ, elevii Baltag Andrei, Brustureanu Alexandru Valentin, Zugravu Cătălin, prof. Lostun Petruţa;
  • Locul II- Colegiul Național „Roman-Vodă” Roman, elevii Daria Pricope, Silvia Stan, Vlad Nagit, prof. Sorina Mihaela Danciu;
  • Locul III- Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, județul Vaslui.

„Tinerii Dezbat este o olimpiadă a înțelegerii și promovării valorilor democratice prin dezbateri argumentate, un exercițiu al unei atitudini deschise către diferențe sociale, etnice și de gen. Tinerii dezbat este locul în care putem crește avocații, politicienii, intelectualii și cetățenii de mâine.”-spun organizatorii programului.

[galerie]