În perioada 26-28 februarie 2015 se va desfășura la Colegiul Național de Informatică Piatra‑Neamț Concursul Interdisciplinar „PROSOFT@NT”. Acesta este un concurs organizat de Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ, începând cu anul 2004.
În acest an școlar, Concursul Interdisciplinar „PROSOFT@NT” a fost înscris în Lista concursurilor școlare ce se vor organiza și desfășura la nivel național cu finanțare MEN, aprobată prin OMEN 5002/2.12.2014 (Anexa 4).
La această ediție sunt invitați elevi și profesori din Austria, Germania, Spania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Ucraina, Turcia, Federația Rusă.
Concursul Interdisciplinar „PROSOFT@NT” este structurat pe următoarele probe:
- interdisciplinară (matematică+informatică);
- programare;
- matematică;
- soft educaţional / pagini web.
În agenda competiției este inclusă și o Sesiune internaţională de comunicări metodico-ştiinţifice „Memorial Vasile Ţifui”, cu tema „Educație pentru excelență în mediul virtual de învățare”, organizată în parteneriat cu universităţi și firme de IT din România, la care participă elevi și profesori din învățământul preuniversitar prezenți la competiție, studenți şi cadre universitare, specialiști din Ministerul Educației și Cercetării Științifice și traineri din companii producătoare de software.
REGULAMENT EN (SPECIFIC PROVISIONS REGARDING THE ORGANISATION OF THE INTERDISCIPLINARY CONTEST PROSOFT@NT)