Întâlnirea cu Șeherezada a vitalizat sufletele noaste, pentru că ni s-a oferit live posibilitatea de a pătrunde în nuanțele textuale dar și interpretative ale fragmentelor din opere memorabile, precum O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale sau Pisicoteca practică a lu’ Moș Pârșu de T.S. Eliot. Gheața a fost spartă de Mihaela Nechita (curajoasa!…), care și-a asumat imediat dispoziția ludică și s-a lăsat călăuzită în arta actoriei și, implicit, a lecturii performative de maestrul-musafir sosit la Piatra-Neamț în această zi arămie.
Ei bine, dacă vă întrebați cine e Șeherezada (în cazul în care încă nu știți), pot să vă răspund: protagonista cu sânge arab din O mie și una de nopți care, cu o inteligență sclipitoare și cu un discurs narativ excelent, a reușit să întrerupă lanțul fatidic al interlocutorului său, regele Shahryar, purificându-l de suferință.
Prezența Șeherezadei, alias actrița Adriana Moca, manager proiect al Audiotecii, a avut realmente un efect cathartic asupra noastră (nici tu teme, nici tu teste J, dar stați…, nu ne invidiați încă, ele doar s-au amânat…), proiectându-ne într-un univers paralel de cunoaștere față de lumea binară pe care o accesăm cu atâta ușurință. Ea ne-a angrenat într-un joc nu doar al cuvintelor, tonalităților, dar și al sensurilor multiplicate. Ca să se deschidă aceste culoare ale cuvintelor, doar trebuia să privim lumea ca teatru, jonglând printre diversitatea măștilor. Recunosc că în această misiune dificilă a fost ajutată de un prieten, actorul George Petcu – voice over al emisiunilor din Audiotecă. E un exercițiu greu ce necesită răbdare, perseverență, deschidere a minții, neapărat un strop de nonșalanță și, ingredientul secret, talentul.
Cu ce te poți alege în urma unui astfel de exercițiu? Crești în ochii tăi (inhibițiile dispar ca prin farmec), în ochii celorlalți, dobândești un discurs coerent și elevat, te confrunți cu felii de viață pe care le deguști chiar înainte de a păși în viața reală, accepți că atunci când două persoane privesc la un lucru pot avea puncte de vedere diferite, își dezvolți gândirea analitică, intuiția, cultura. Iată un bagaj pe care purtându-l cu tine mereu poți descuia toate porțile lumii, așa cum ne-a transmis și prin intermediul unei scrisori Șeherezada: Citind, vei obține o forță pe care nimeni și nimic nu o va mai putea distruge: libertatea de gândire. Ca s-o dobândești, ai nevoie de cărți!
Șeherezada e solară, așa cum îi place să spună despre ea, căci nu s-a mulțumit până nu a reușit să ne imprime din generozitatea ei, emanând continuu o energie care ne transforma. Dar această generozitate s-a concretizat și în oferirea unor cărți, redutabile provocări ale unor lecturi, de ce nu, performative, care să incite la un dialog al spiritelor.
Un alt ajutor al acesteia, artistul vizual și fotograf Alexandra Pandrea, ne-a dezvăluit bucuria de a ne exprima creativ prin intermediul fanzinelor. Și cum, forța magică ce ne deconspira formele alchimice ale imaginilor era dată de iubire, tot despre această stare am preferat să improvizăm deocamdată, sub legământul că, odată asimilată tehnica, aceasta va fi valorificată și în alte împrejurări.
Și dacă prin forța lucrurilor, Șeherezada și prietenii ei au fost nevoiți să plece, a rămas spiritul acesteia care cu ochi energici și curioși mai privește fețele din jurul nostru, pentru a mai detecta un Anibalector*.
Acel Anibalector în miniatură
*Personaj din Cititorul din peșteră de Rui Zink
[galerie]