Plecând de la succesul pe care această activitate a avut-o la noi în ultimii ani, Colegiul Național de Informatică a consacrat anul acesta o întreagă săptămână, 23 – 27 septembrie, sărbătoririi Zilei Limbilor Europei.  Au avut loc așadar, în sala multimedia, în sălile de clasa și la biblioteca școlii manifestări care au celebrat diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învățarea limbilor străine pe durata vieții.

Având ca scop valorificarea beneficiilor educației interculturale, catedra de limbi moderne prof. Ene Raluca, Chelaru Elena (limba franceză); prof. Morțe Silvia, Stan Brândușa, Drăgan Claudia (limba engleză); prof. Mitrea Elena (limba germană); doamna prof. de muzică Cristina Luca; doamna bibliotecar –  Mirabela Moisă; doamna informatician – Luminița Manolache și-au propus pentru această activitate ca obiectiv principal creșterea interesului, simpatiei şi atașamentului elevilor Colegiului Național de Informatică, faţă de studierea limbilor engleză, franceză și germană, deoarece acestea sunt simultan un excelent mijloc de facilitare a schimburilor culturale, științifice şi tehnice; prestigioase limbi literare, riguroase limbi filozofice şi ştiinţifice, limbi internaţionale şi oficiale ale diplomaţiei.

Elevii din clasele 5 – 12 au fost bucuroși să demonstreze în această săptămână, pe lângă disponibilitatea de a lucra în echipă, competențele de comunicare în limbile studiate, dorința  de a se informa și de a-și informa colegii asupra multor aspecte interesante din cultura țărilor europene și competențele artistice, prin prezentări PPT, scenete, dezbateri, afișe, colaje, machete și un spectacol artistic.

Prof. Raluca Ene

[galerie]