Vineri, 9 mai 2025, în laboratorul de fizică al Colegiului de Informatică Piatra Neamț, s-a desfășurat activitatea de perfecționare a profesorilor de fizică din cadrul Cercului pedagogic numărul 1 din județul Neamț. La activitate au participat profesorii de fizică de la liceele din Piatra Neamț, Târgu Neamț, Bicaz și Roznov.
Echipa formată din profesorii Diana-Cristina Bejan, Carmen Florescu, Aida Ilie, Cornelia Țăbârnac și laboranta Mihaela Rotariu a pregătit și prezentat temele propuse:
- Nivelul performanțelor realizate de elevi în învățare raportat la competențele vizate
- Optimizarea procesului instructiv-educativ pentru a asigura o educație de calitate (proiectare, predare-învățare, evaluare, reglare/remediere, diferențiere a demersului educațional)
- Resurse educaționale integrate în activitatea didactică
La prima temă s-a pus accentul pe importanța competențelor în cadrul disciplinelor științifice și a corelării nivelurilor de competențe ale elevilor cu acestea. La fizică, competențele vizează nu doar acumularea de cunoștințe, ci mai ales dezvoltarea capacității de a explica fenomene, de a utiliza un limbaj specific, de a aplica modele și relații matematice. Procesul de stabilire a competențelor generale are la bază analiza profilului absolventului de gimnaziu, respectiv de liceu, a competențelor cheie europene și a celor patru competențe științifice de bază pe care ar trebui să le dobândească un absolvent.
Tema a doua a fost legată de optimizarea procesului instructiv-educativ, ea fiind esențială pentru asigurarea unei educații de calitate și reprezintă îmbunătățirea tuturor aspectelor legate de predare, învățare și evaluare pentru a asigura un mediu educațional eficient și adaptat nevoilor elevilor, cu scopul de a îmbunătăți experiența educațională și rezultatele acestora. Întregul proces urmărește asigurarea calității, care, în educație, reprezintă ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate. Optimizarea procesului instructiv-educativ implică o abordare sistematică bazată pe cercetări educaționale și psihologice pentru dezvoltarea de strategii eficiente.
Integrarea resurselor educaționale în activitatea didactică la fizică a fost cea de-a treia temă a activității. Integrarea resurselor educaționale reprezintă un pas esențial în modernizarea procesului de predare-învățare. Într-un context educațional dinamic, diversificarea metodelor de predare prin utilizarea materialelor interactive, experimentale clasice și digitale contribuie la creșterea motivării elevilor pentru a se implica activ în procesul de învățare și la înțelegerea profundă a fenomenelor fizice și a aplicațiilor acestora.
Resurse educaționale integrate în cadrul activităților la disciplina fizică desfășurate la CNI:
Digitale:
- simulatori PHET, VALTER FENDT
- laboratoare virtuale Mozaik Education
- Physics Toolbox suite
Platforme de învățare și evaluare:
– Teams
– Kahoot!
– Padlet
– Fizichim
– Eduboom
– Didactic.ro
Resurse multimedia:
– Video-uri pe youtube
– Animații
– Manuale și auxiliare digitale
Seturi de experimente cu senzori – Vernier, Arduino
Ochelari VR
Creioane 3D
Clubul de Științe
Concursul și revista de științe TNT
Concursul Prosoft@NT Științe
Expoziția interactivă din laboratorul de fizică: Adventure time: To Mars and beyond!
Activitățile din cadrul proiectului Erasmus+ 2023-1-RO01-KA121-SCH-000129684
Au fost prezentate obiectivele proiectului de acreditare Erasmus+ 2023-1-RO01-KA121-SCH-000129684, unele activități, produsele realizate pînă în acest moment, planuri de viitor.
La această parte a activității au contribuit și informaticienii CNI Adrian Mujdei și Gabriel Huțanu, cu explicații tehnice legate de utilizarea ochelarilor VR și creioanelor 3D. S-au format ateliere de lucru, adică a existat șansa de a colabora, de a avea inițiativă personală, de a participa la schimburi de experiență, de stabilire a unor colaborări viitoare.
A fost o experiență inedită ce a demonstrat încă o dată faptul că fizica poate fi abordată în mod diferit. Metodele prezentate sunt consumatoare de timp și energie dar duc la rezultate frumoase, la implicare din partea tuturor elevilor, nu numai a celor considerați, din păcate, tocilari.
Catedra de fizică a CNI