Ca în fiecare an de Zilele  Colegiului Național de Informatică, concursul cel mai îndrăgit de elevi a revenit: „Clasa Moșului – cea mai frumoasa clasă” a avut loc luni 19 decembrie.

Copii și-au decorat clasa așa cum se cuvine pentru sărbătorirea Crăciunului și au dat frâu liber imaginației creând decorațiuni handmade originale.

Juriul a fost constituit din doamna profesoară de desen Dumitrița Ursache, Nicole Catană- secretar CȘE, Marcu Anastasia– vicepreședinte CȘE.

Luni de la ora 13:00, s-a început jurizarea claselor participante după următoarele criterii: curățenie, originalitate, paletă de culori; și s-au oferit puncte în plus pentru decorațiunile de la Târgul de Crăciun.

În urma evaluării, clasa a IX-a A a fost desemnată câștigătoare, aceasta a fost premiată marți 20 decembrie și a câștigat un set nou de scaune pentru toată clasa.

Felicitări câștigătorilor și celorlalți participanți! Toate clasele au fost frumoase în modul lor astfel jurizarea a fost destul de dificilă.

Vă așteptăm ș la anul în număr și mai mare!

Consiliul Școlar al Elevilor vă urează sărbători fericite și vacanță frumoasă!

CȘE