Apropierea vacanței și primele semne ale unei ierni mirifice au găsit Colegiul Naţional de Informatică din Piatra-Neamţ în haine de sărbătoare, la împlinirea a 49 de ani de la înfiinţare. În perioada 18 – 22 decembrie 2017, momentul aniversar a fost marcat prin numeroase activităţi care au oglindit preocupările elevilor şi profesorilor într-un mod cât mai nuanţat.

Manifestările dedicate Zilelor CNI au debutat luni, 18 decembrie, cu vernisajul expoziţiei de grafică „Lumini şi umbre”, expoziţie la realizarea căreia au contribuit elevii CNI, îndrumaţi de domnul profesor Luca Nicu. Profesorii și elevii prezenți la eveniment i-au felicitat pe tinerii artiști atât pentru entuziasmul de care au dat dovadă, cât şi pentru calitatea deosebită a lucrărilor.

De asemenea, în laboratorul multimedia al CNI s-a desfăşurat în primele zile ale săptămânii un workshop de robotică, în parteneriat cu Facultatea de Mecanică din Iași. Sub îndrumarea a trei studenți inimoși coordonați de dl conf.univ.dr.ing. Gheorghe Prisăcaru și a absolventului nostru, Cosmin Andone, System Test Engineer la Continental au parcurs un modul introductiv de robotica 80 de elevi ai liceului. Membrii echipei Cybergods, coordonați de dna profesor Florentina Ungureanu și dl informatician Ovidiu Nechita au început, sub mentoratul acestora, construirea robotului cu care vor participa la concursul național FIRST Tech Challenge Romania.

Porţile colegiului s-au deschis  pentru elevii  claselor a VIII-a din unităţile de învăţământ din judeţul nostru care au dorit să cunoască activităţile care se desfăşoară la CNI. Printre participanți s-au numărat elevi ai unor unități de învățământ precum Școala Gimnazială Nr. 2, Școala Gimnazială Nr.11, Școala  „Elena Cuza, Școala Nicu Albu, Școala Gimnazială Girov și Școala Gimnazială Vaduri, care au fost însoţiţi în periplul lor atât de doamna şi domnul director, cât şi de elevii colegiului, care le-au împărtăşit câteva dintre impresiilor lor referitoare la calitatea procesului educativ care se desfăşoară aici.

Marți, 19 decembrie, Concursul „Calendarului Emoțiilor”, din cadrul Proiectului  de voluntariat „Dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale  la elevi”, ajuns la a șasea ediţie, a adunat participanţi din tot judeţul, care, prin cuvânt şi imagine, au încercat să exprime sentimente, intuiții, pasiuni și idei, dezvoltându-și competenţele emoţionale și latura creative.

Liceenii şi-au exersat competenţele în domeniul domenii dintre cele mai diferite participând la Concursul de Știinţe care a avut loc în laboratorul de fizică al liceului. Aici, elevilor din clasele a IX-a și a X-a, veniți de la mai multe unități școlare din oraş, le-au fost puse la încercare cunoştinţele legate de fizică, biologie și chimie, dar și creativitatea.

Creativitatea elevilor colegiului și-a găsit o fericită concretizare în cadrul concursului de proiecte în limbi străine „Cutia cu idei”, activitate coordonată de catedra de limbi străine. Elevii au venit cu idei ingenioase, prezentate în cele trei limbi străine care se predau la CNI, engleză, franceză şi germană.

A treia zi a manifestărilor dedicate sărbătoririi excelenței la Colegiul Național de Informatică, intitulată Ziua părinților, a urmărit consolidarea impactului asupra comunității prin ingenioase activități la care au luat parte și părinții elevilor liceului nostru.

Sala de sport a CNI a găzduit concursuri sportive de baschet, șah, tenis de masa și volei, iar cei mai mici dintre informaticieni și-au demonstrat disponibilitățile ludice în cadrul unui concurs de kendama.

La inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor CNI, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț s-a desfășurat finala concursului Info are talent”, care i-a adus pe scenă, în fața unui public numeros, pe cei mai talentați dintre tinerii informaticieni. Spectacolul a fost deschis de Andrei Afloroaei și Mihai Diaconu care au încântat audiența dovedindu-se adevărați virtuozi ai chitarei, în timp ce Camelia Ciolpan și Cristina Apopei au mizat pe emoție și voce, iar Sergiu Moldovan a captivat publicul cu un reușit număr de magie. În încheierea  concursului, farmecul Crăciunului a fost ilustrat de Iustin Paraschiv, elev în clasa a VI-a, care a interpretat colinde.

Joi, 21 decembrie, în holul CNI, inovația și entuziasmul elevilor de gimnaziu și-au dat mâna în cadrul unei originale expoziții de produse artizanale, în timp ce Moș Crăciun și-a desemnat clasa preferată ca urmare a unei riguroase jurizări, al cărei obiect a fost bunul-gust de care elevii au dat dovadă în ornarea claselor.

Spectacolul omagial al Zilelor CNI a avut loc în laboratorul multimedia, momentele artistice oferind invitaților un crâmpei din bogăția spiritual a sărbătorilor de iarnă. Cu acest prilej, beneficiind de o prezentare adecvată din partea celor implicaţi în redactarea lor, au fost lansate revistele InfoPuls, TNT, Aleg sănătatea și fericirea și Anuarul CNI.

 

În ultima zi a manifestărilor dedicate sărbătorii anuale a liceului nostru, elevii mai multor clase au încântat cadrele didactice cu un  moment artistic emoționant, care a propus o interesantă incursiune într-un univers pitoresc, cel al tradițiilor de Crăciun, în care colindatul era nu numai un obicei menit să asigure fertilitatea ogoarelor, ci şi un bun prilej de exersare a talentul creator.

Cei mai entuziaști dintre magicienii tastelor au participat la finala concursului IT „League of Legends”, derulat în cadrul proiectului „Campionatele CNI”.