Deşi data concertului fusese anunţată din timp şi evenimentul exista chiar pe facebook cu o lună înainte să aibă loc, deşi în săptămâna aceea am avut repetiţii mai lungi decât de obicei în fiecare zi, deşi vândusem şi eu ceva bilete prin liceu şi foarte multă lume mă întreba despre trupa noastră, cred că momentul în care am realizat că noi chiar aveam să susţinem primul nostru concert a fost tocmai în ziua în care el urma să se întâmple, când am scris “vineri, 7 decembrie 2012” pe caietul de fizică, la prima oră.

         Având în vedere că a fost întâia dată când am cântat pentru un public mai numeros decât prietenii care mai veneau pe la repetiţiile noastre, au existat -fireşte- emoţii, dar o mare parte din ele au devenit rapid constructive, iar altă parte chiar a dispărut datorită oamenilor frumoşi peste care am dat imediat ce am intrat în High Life (cu vreo zece minute întârziere, ce-i drept), pentru probele de sunet. Când eşti înconjurat de prieteni apropiaţi şi de persoane cu care împarţi aceeaşi mare pasiune, uiţi de emoţii sau de griji, uiţi până şi de tine şi înveţi să te bucuri din plin de fiecare moment şi să dai ce ai mai bun de oferit. Dacă ar trebui să mă rezum la un singur lucru care îmi place la astfel de evenimente din Piatra Neamţ, aş alege, cu siguranţă, atmosfera aparte, nelipsită nici de data aceasta; niciodată nu te simţi doar ca la un concert, cum niciodată nu te simţi doar ca la o petrecere, luând în considerare faptul că, în general, toată lumea cunoaşte sau cel puţin ştie pe toată lumea şi totul capătă o tentă intimă şi plăcut familială. Între membrii tuturor trupelor, fie că se cunoşteau sau nu înainte, s-au format, cu timpul, legături frumoase datorită intersecţiilor de la sală, datorită curiozităţii sau datorită întârzierilor unora dintre noi la repetiţii (de data asta nu, nu eu). Fiecare trupă ştie povestea celeilalte, prieteniile mai strânse sau micile certuri ocazionale, inevitabile, ne bucurăm unii pentru alţii şi niciodată nu există între noi răutăţi sau comentarii care nu îşi au locul, ne înţelegem şi ne susţinem, mai ales că am trecut cu toţii prin schimbări mai mult sau mai puţin radicale în ceea ce priveşte formula trupelor, până s-a ajuns la ceea ce suntem astăzi.

         Pe gemeni i-am cunoscut pe 17 mai, (căci pe Sebi şi pe Cristi îi cunoşteam deja de foarte mulţi ani), într-o joi care nu a prevestit mai nimic din ce a urmat. Alex şi Cosmin au ajuns mai târziu (ei, uite, unele lucruri nu se schimbă) şi am cântat, iar ei nu mi-au spus nimic cert până în clipa plecării, când încercau să stabilească următoarea repetiţie şi eu am întrebat ,,Deci…rămân?” , moment în care Cosmin mi-a zis ,,Cum adică dacă rămâi? Cum să nu rămâi?”. Mai târziu, în alte seri de joi care ,,se lasă fără folos”, cum spune unul dintre cover-urile noastre, aveam să aflu de cât timp căutau ei o vocalistă – nu erau nici ei siguri ce făceau sau spre gen muzical se orientau, porniseră doar cu o mare voinţă în urma înfiinţării AlerBit-ului printr-un proiect al şcolii, din dorinţa de afirmare zic eu; aproape la fel de mult timp ne-am căutat noi numele, pentru care făceam brainstorming aproape de fiecare dată când ne întâlneam, numele care a fost ales în criză de timp cu o seară înainte să fie realizat posterul concertului, dar care ne reprezintă.

         Invitatţii surpriză au fost cei care au creat, de data aceasta, atmosfera aceea minunată de care sunt sigură că îmi va fi foarte dor, pe viitor. Recunosc că, ascultându-i, mi-a bătut un pic mai tare inima şi parcă reveneau emoţiile, dar, cum muzica bună şi-a făcut treaba, nu m-am mai gândit la faptul că noi urmam şi pur şi simplu m-am bucurat de ceea ce auzeam. După ce am cântat, cum John ne avertizase că va fi, parcă nu ne săturaserăm, parcă mai voiam să mai stăm puţin. Ne-am simţit cu toţii foarte bine cântând pentru prietenii noştri, penrtu cei prezenţi, care ne-au primit foarte frumos şi ne-au încurajat enorm prin atitudinea lor şi ne-au ajutat să ne distrăm alături de ei. AlterBit – bassist-ul, Tibi, ne-a spus că „Aler vine de la genul de muzică pe care îl cântăm, iar Bit de la biţişori, fiind trupa Colegiului Naţional de Informatică” – cu ceva schimbări de membri, despre care noul chitarist, Andrei, spune că speră să fie ,,formula finală a trupei”, au menţinut cu brio voia bună a publicului, chiar dacă au adus şi ceva nuanţe nostalgice prin melodiile pe care le-au interpretat. Pentru toate trupele concertul a fost un eveniment special; dacă pentru noi a fost aşa, fiind primul, iar pentru AlterBit datorită faptului că au revenit într-o altă formulă, pentru Semper concertul a avut o semnificaţie aparte, întrucât tocmai împlineau un an de la întâia dată când concertaseră şi ei împreună, aşa că seara s-a sfârşit cu surprize din partea organizatorilor, care, pe lângă darurile ingenioase oferite tuturor membrilor trupelor, au pregătit un moment special pentru aniversarea Semper – şi Răzvan ne-a clarificat nedumeririle „ne gândeam noi la un nume mai drăguţ, dar simplu în acelaşi timp, ceva scurt care să aibă impact şi un anume mesaj”.

         Îmi imaginez că tot ce s-a văzut, tot ce s-a auzit şi tot ce s-a simţit la concert arată altfel din afară, dar de acolo de unde am fost eu, seara de 7 decembrie 2012 va rămâne, garantat, pentru mult timp în amintirile celor prezenţi. Aş crede că simt astfel tocmai pentru că ziua aceasta a însemnat mult pentru mine, dar sunt şi spusele celor din public care îmi aprobă gândurile şi felicită, indirect, organizatorii care, pe lângă ghirlande, globuri şi fulgi de nea au pus în acest concert suflet- fără de care evenimentul nu ar fi fost niciodată atât de reuşit.

Irina Nuţu şi Florina Barbu

[galerie]