Sub semnul emoţiei s-a deschis săptămâna 18-23.02.2013 care marchează momentul anual de graţie al Colegiului Naţional de Informatică. Ca în fiecare an, ora 13 ne găseşte în laboratorul multimedia cu acelaşi scop de a puncta intrarea în spaţiul sacru unde crearea de legături raţionale şi afective a fost „cap de afiş”. De data aceasta, alături de foştii domni profesori care au realizat conexiunea cu noile generaţii s-au aflat membrii din cadrul Proiectului Comenius multilateral „S.O.S Water”, veniţi din Germania, Bulgaria, Turcia, Grecia, dar şi invitaţi speciali din Moscova, Rusia. Aceştia au dat o dimensiune europeană evenimentului, iar prezenţa lor a fost un real prilej de intercomunicare.

            Firescul a impus ca doamna profesor doctor Daniela Neamţu, în calitate de director al colegiului şi gazdă al acestui eveniment, să dezvăluie aspecte importante ale activităţilor ce se vor desfăşura în această săptămână. Astfel, centrul de interes se focalizează pe „Concursul internaţional de matematică şi informatică” care de anul acesta s-a extins prin introducerea în concurs a unei noi discipline, fizica, aşteptându-se cu o atenţie sporită atât probele individuale, cât şi cele de echipă, confruntările având drept finalitate stabilirea de noi prietenii, dar şi decelarea adevăratelor valori în domeniul ştiinţific. De asemenea, entuziasmul şi viziunea novatoare a tinerilor întreprinzători vor fi făcute publice odată cu târgul ce se va desfăşura miercuri în holul CNI, dar şi prin intermediul concursului „Tineri de azi antreprenorii de mâine” patronat de Camera de Comerţ şi Industrie din Neamţ, programat pentru ziua de miercuri.

            O onoare deosebită îi revine Colegiului Naţional de Informatică în calitate de Şcoală Mentor în programul mondial Microsoft-Partners in Learning și gazdă a programului Innovative Schools World Tour, deoarece pe data 22 februarie va oferi posibilitatea de relevare a tehnicilor moderne ca instrumente pentru actul instructiv-educativ în cadrul Sesiunii de comunicări metodico-ştiinţifice „Vasile Ţifui” unde invitat special va fi reprezentantul pentru educaţie al firmei Microsoft România, doamna Sanda Foamete. În vederea optimizării lucrului în echipe, laboratorul multimedia a căpătat o altă înfăţişare, facilitând dialogul deschis printr-un mobilier adecvat meselor rotunde, prin dotarea acestuia cu 15 laptopuri şi inserarea de Internet wireless, astfel încât comunicarea să se producă în timp real „intra şi extra muros”.

            Din partea Primăriei judeţului Neamţ, doamna viceprimar Monica Anton a fost purtătorul de cuvânt care a apreciat efortul depus de conducerea CNI în vederea derulării acestui amplu eveniment, a transmis mesajul de susţinere pentru toţi participanţii la concursurile organizate şi, nu în ultimul rând, a urat bun venit delegaţiilor străine care au fost îndemnate „să guste” din ospitalitatea românilor. Cu atât mai mult mesajul acesteia a avut efectul scontat, cu cât conexiunile instaurate cu CNI sunt adânc înrădăcinate în evoluţia acesteia, dumneaei fiind un
produs al unităţii noastre de învăţământ.

            Devenită deja tradiţie, lansarea Anuarului colegiului şi a revistelor de diverse facturi a întregit atmosfera din această zi. Cel dintâi surprinde preocupările ştiinţifice ale profesorilor şcolii şi a fost prezentat de coordonatorul acestuia, domnul profesor de limba şi literatura română, Marius Ţepeş.

             Revista  caleidoscop a elevilor de la CNI „Infopuls” a ajuns la al 19-lea număr şi a sintetizat ca într-o lume în miniatură tot universul informaticienilor materializat de la apariţia ultimului număr. Elevele Gabriela Lerghievici, a XI-a A,  Daria Şchiopu, a X-a A şi Cristina Tărniceru, a X-a B, redactori entuziaşti, au împărtăşit din preocupările lor şi ale colegilor.

            Revista de ştiinţe TNT, prin intermediul elevelor Diana Cobuz şi Andra Costrachevici, a X-a D, ne-a dezvăluit preocupările iubitorilor de ştiinţe, mizând pe aplicabilitatea acestor domenii în realitatea propriu-zisă şi pe fenomenele percepute ca fiind inedite, corelate strict de curiozitatea adolescenţilor, căutătorii „pietrei filosofale”. Şi dacă finalitatea a coincis cu găsirea răspunsurilor, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul informaticienilor preocupaţi de latura pragmatică a existenţei, care au inserat în revista „Teme monetare” concluzii elocvente, deschizătoare de perspective şi noi căutări. Într-o manieră uşor non-formală ideile au prins contururi prin intermediul elevilor  Tudor Vasiliu, a XII-a B şi Victor Teleucă, a XII-a A.

            Astfel, sub auspiciile calităţii şi performanţei s-au deschis într-o atmosferă solemnă şi emoţionantă Zilele Colegiului Naţional de Informatică.

                                                                                                                     Redacţia “ Infopuls”

[galerie]