Colegiul Naţional de Informatică a participat prin reprezentanţii săi, prof.dr. Daniela Neamţu, director si prof. Alina Nicoleta Sauciuc, coordonatorul proiectului interdisciplinar CONEXIUNI ŞTIINŢIFICE, la Forumul Național al Inovatorilor în Educație, Braşov 2012.
Începând cu 2011, competențele digitale reprezintă unul dintre cele 8 domenii cheie de aptitudini ce trebuie formate în sistemul educațional românesc primar și gimnazial. În acest context, Forumul Național al Inovatorilor în Educație Partners in Learning, a găzduit o expoziție de 30 de proiecte educaționale coordonate de profesori și implementate cu elevii la clasă, cu meritul de a demonstra cum tehnologia informației influențează formarea și dezvoltarea celorlalte 7 competențe cheie.
Microsoft a anunțat impactul programului Partners in Learning în cadrul celei de a 5-a ediții a Forumului Național al Inovatorilor în Educație, Partners in Learning. Evenimentul a fost organizat în conjuncție cu „Consfătuirile Naționale” MECTS, la Brașov, în perioada 1-2 martie 2012. Forumul a reunit profesori și directori din întreaga țară care fac schimb de experiență despre cele mai noi tendințe și abordări de folosire a tehnologiei informației în procesul educațional și recunoaște profesorii ce utilizează în mod creativ TIC la clasă.
Afiş proiect CONEXIUNI ŞTIINŢIFICE
Pliant proiect CONEXIUNI ŞTIINŢIFICE