Sâmbătă, 26 octombrie 2019, a avut loc finala concursului de robotică pentru copii nextlab.tech <kids as innovation designers>, prima ediție, concurs inclus în calendarul Ministerului Educației Naționale. Organizator a fost Asociația „Clubul Informaticii Economice-CyberKnowledgeClub”, București-România (asociație profesională a cadrelor didactice din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE, București) cu sprijinul logistic al Nextlab.tech. Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE, Bucureşti, a fost gazdă primitoare pentru elevii pasionați de robotică și informatică din toate colțurile țării.
Concursul, deschis tuturor elevilor din clasele II-VIII de la toate școlile din România, a fost precedat de un curs de robotică susținut de profesori universitari din domeniul informaticii sub formă de webinarii. Orele de pregătire s-au desfășurat sub coordonarea profesorilor de informatică de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț. Participarea la competiție a elevilor a fost gratuită.
La sfârșitul fazei I a cursului, elevii au susținut în luna mai un test online individual, în urma căruia au fost selectați cei care au obținut cele mai bune punctaje, pentru a participa la etapa finală. După achiziționarea materialelor necesare, construirea roboțeilor și programarea acestora a urmat concursul.
Elevul David Cristian Helbet, de la clasa a VI-a B a Colegiului Național de Informatică Piatra-Neamț, coordonat de doamna profesoară Gabriela Blaga, a participat la etapa finală și a obținut punctajul maxim de 50 de puncte. Departajarea s-a realizat după un al doilea criteriu – cel mai bun timp realizat pe traseu de roboțel, premianți fiind primii trei elevi.
”Mi-a plăcut să particip la acest concurs, am avut ocazia să construiesc un robot și să-l programez, să-mi exersez cunoștințele în lumea roboticii și a informaticii. Abia aștept să particip și la alte concursuri de acest tip, doar participând putem dobândi mai multă experientă în acest domeniu”(David).
Avansul tehnologiei a devenit din ce în ce mai rapid, iar asta duce la schimbări constante atât la nivel personal, educational cât și profesional. Chiar dacă pentru unii arată mai mult ca nişte jucării, cunoscătorii îşi dau seama imediat că pentru a programa un robot pentru a participa la concursuri de acest tip, trebuie să dai dovadă de pasiune și spirit competitiv. Mulțumim deasemeni părinților care s-au implicat în susținerea morală și financiară a copiilor participanți la acest proiect.