În perioada 16-21 ianuarie, un grup de elevi format din Enache Ioana, Ionașcu-Strungariu Viviana, Stoian Adelina, Rusu Mihai-Alexandru, Vernica George-Vlad, Iustin Ciobotariu, Alexandru Seftiean, Casian Ungureanu, Alexandru Minuț, a participat la o mobilitate în Franța, datorită implicării în implementarea unui proiect social, în cadrul proiectului ERASMUS+ Let be innovative and social !.
Prima zi a început cu prezentarea echipelor, a orașelor de unde venim și a liceelor noastre. Am urmărit un scurt videoclip despre Bordeaux și am descoperit liceul francez, Lycée Privé de la Sauque din La Brède, dar și liceul vocational al elevilor din Turcia și orașul lor situat în regiunea Antalya. A urmat un tur al școlii și al terenurilor deținute de aceasta.
După prânzul la cantină, am plecat spre Château Lassalle, situat în inima regiunii Graves, renumită pentru filozoful Montesquieu. Drumul a fost lung, dar frumos, printre case tradiționale și numeroase podgorii. Când am ajuns la destinație, gazdele ne-au arătat procesul detaliat de elaborare a unui vin de calitate și s-au oferit să degustăm.
A doua zi a fost petrecută în afara orașului La Brède. Am plecat dimineața cu autocarul spre plaja La Salie Nord pentru o activitate de ecologizare. Când am ajuns la ocean, am fost împărțiți pe grupe și activitatea s-a desfășurat pe parcursul a două ore.
După prânz, ne-am îndreptat către Dune du Pylat, cea mai mare dună de nisip din Europa, situată între ocean și pădure. Am urcat pe dună și am admirat priveliștea deosebită.
A fost o scurtă pauză în orașul Arcachon, situat tot lângă mare, unde am avut ocazia să ne plimbăm și să admirăm arhitectura locală.
În a treia zi, noi și studenții turci am prezentat proiectele sociale Little Warriors și ProtAction pe care le-am implementat în lunile precedente și progresele înregistrate.
Am participat la un curs de engleză sau spaniolă pentru a vedea cum se predă în alte programe școlare diferite de țara noastră. Ne-am implicat în activitățile de clasă și am răspuns activ la lecții.
După ce am luat prânzul la cantina liceului, am luat autobuzul către o întreprindere socială numită Envie. Această firmă angajează persoane aflate în șomaj sau aflate într-o situatie dificilă de viață și îi învață cum să repare electrocasnicele parțial deteriorate, sub îndrumarea specialiștilor. După o privire de ansamblu asupra companiei, am vizitat depozitul, atelierele și magazinul acesteia.
În ultima noastră zi în Franța, am mers la o cafenea socială, unde am putut să jucăm jocuri de societate.
Am pregătit pachete cu alimente pentru familiile nevoiașe, iar ei le-au luat de la cafenea.
După-amiază am plecat cu studenții francezi la Bordeaux. Acolo ne-am împărțit în echipe și am plecat la o vânătoare de scavenger cu ei în tot orașul, vizitând cele mai populare atracții turistice timp de două ore.
La sfârșitul explorării, am mâncat Canelé, o prăjitură tradițională din regiunea Bordeaux.