În zilele de19 si 22 noiembrie 2021 au avut loc work-shop-urile de antreprenoriat social din cadrul proiectului ERASMUS+ Let Be Innovative and Social.

La primul workshop doamna profesoară Elena Genoveva Irimia, managerul proiectului, a prezentat elevilor ce înseamnă întreprinderea socială, care este misiunea și viziunea unei întreprinderi sociale, care sunt instrumentele realizării unei întreprinderi sociale, după care elevii, împărțiți pe grupe, au lucrat la o idee pentru o întreprindere socială care să rezolve o problemă a comunității.

Echipele de elevi au identificat ca probleme lipsa unui spațiu, destinat adolescenților, în care aceștia să  își poată petrece timpul liber în mod educativ, lipsa ajutorului specializat pentru persoanele dependente de droguri, lipsa unor centre de terapie pentru persoanele cu dizabilități, lipsa unor centre în care obiectele uzate să poată fi recondiționate și puse apoi pe piață.

În al doilea workshop, doamna profesoara Elena Genoveva Irimia a prezentat elevilor modelul CANVAS ca instrument de lucru pentru dezvoltarea unui plan de afacere socială.

Echipele de elevi au dezvoltat ideea de afacere pe care și-au propus-o în worshopul anterior, specificând partenerii cheie, activitățile cheie, resursele necesare, relația cu clienții și canalele de promovare.

Activitățile au fost de un real ajutor elevilor implicați in ERASMUS+, atât pentru realizarea proiectelor și a planurilor  de afaceri pe care trebuie să le prezinte în mobilitățile din proiect, cât și pentru competențele pe care le-au dobândit și exersat – leadership, colaborare, managementul sarcinilor, comunicare, antreprenoriale.