În calitatea de stat membru al CERN (European Organization for Nuclear Research – Geneva, Elveția), România beneficiază în acest an de primul program dedicat propriilor elevi, intitulat „Romanian High-School Students Internship Programme 2021” (HSSIP – RO)”

HSSIP – RO se va desfășura la CERN (Geneva, Elveția), în perioada 7-20 noiembrie 2021. Programul, desfășurat la nivel național, face parte din seria de evenimente dedicate țărilor membre CERN, oferind posibilitatea unui grup de elevi selectat la nivel național de a participa pentru două săptămâni la activități dedicate (proiecte în echipe de cercetare, cursuri, vizite ale facilităților experimentale) alături de cadre didactice însoțitoare, conform legislației în vigoare.

La evenimentul dedicat României vor participa 23 de elevi de liceu care au fost selectați de către o comisie științifică internațională a CERN, însoțiți de 3 cadre didactice, profesori de fizică, selectate în baza performanțelor pe care le-au avut la alte tipuri de programe educaționale derulate de CERN. Unul dintre aceștia este doamna Diana Bejan, profesorul ce a deschis calea descoperirilor ce vor fi făcute de viitorii fizicieni – actualii elevi ai CNI,  cărora le-a insuflat dorul de infinit, de scrutare şi sondare a Universului, prin proiecte derulate în parteneriat cu NASA, MIT și  ESA.

Per aspera ad astra!

 

Mai multe detalii se pot găsi în următorul link