Începuturi

Noi ne-am înscris în proiectul Erasmus+ pentru a avea parte de experiențe de neuitat în cadrul școlii noastre, dar și în cadrul unei posibile mobilități. Dintre cele patru variante de obiective propuse, l-am ales pe primul, “Innovative Teaching and Learning”. Acesta consta în desfășurarea unui moment de predare la o materie aleasă de noi. Decizia noastră a fost determinată de faptul că Obiectivul O 1 ni s-a părut cel mai captivant și am vrut să fim pentru o oră în pielea unui profesor. Mai târziu am aflat că a fi profesor nu este atât de simplu pe cât pare și că până și o singură oră de predare necesită multe ore de pregătire și documentare înainte.

Alegerea materiei

Primul nostru gând a fost să predăm o oră de matematică, dar această idee nu a fost una strălucită, deoarece am realizat că nu o putem desfășura într-un mod inovativ cu experimente și jocuri interactive. La acest capitol, fizica ni s-a părut a fi alegerea perfectă, deoarece laboratorul din cadrul liceului ne permite efectuarea unor experimente atrăgătoare.

Alegerea clasei

În această privință ne-a ajutat doamna profesoară Cornelia Țăbârnac, care ne-a îndrumat să alegem clasa a VI-a, deoarece erau multe lucrări de laborator disponibile pentru capitolul la care ajunseseră, și anume “Lungimea, Aria și Volumul”.

Planul de lecție

După multe dezbateri, am hotărât în sfârșit cum am dori noi să se desfășoare o oră de fizică. Am ales câteva jocuri distractive și experimente interesante pentru a captiva interesul copiilor. Primul lucru pe care l-am făcut a fost întocmirea unui PowerPoint cu teorie și câteva exerciții pe baza acesteia. Am făcut rost de materialele necesare, lucru care nu a fost ușor din cauza lipsei de timp. Am avut de întocmit o schiță a lecției care să conțină toți pașii pe care urma să îi parcurgem în ora noastră, fapt care ne-a ajutat să ne facem o idee concretă despre cum va decurge ora noastră.

Desfășurarea lecției

După multe sesiuni de repetare a întregului moment de predare, am ajuns într-un sfârșit în stadiul în care ne simțeam pregătite. Ziua cea mare venise, iar noi, având prima oră cu cei de a VI-a A, am ajuns la școală mult mai devreme pentru a aranja laboratorul. Atunci când i-am văzut pe copii, emoțiile ne-au cuprins încă o dată, dar, pe măsură ce minutele treceau și am început să ne cunoaștem printr-un joc interactiv cu o minge, sentimentele anterioare parcă nici nu existaseră. Elevii au fost cooperanți, răspunzând la toate întrebările și dându-și silința și interesul pentru a ne ajuta. Un murmur s-a iscat în clasă atunci când am început experimentele; vorbindu-le cu răbdare i-am liniștit. La final, au primit și câte o surpriză dulce, lucru care i-a încântat. Unii dintre ei chiar au venit să ne îmbrățișeze și să ne mulțumească pentru timpul plăcut petrecut împreună.

Concluzie

În final, după ce am terminat activitatea, am rămas în inimă cu un sentiment de mândrie și apreciere față de profesorii noștri, care se dedică trup și suflet la orele noastre. Această experiență ne-a arătat faptul că un cadru didactic are o meserie destul de interesantă, dar și solicitantă. O carieră în învățământ nu este de trecut cu vederea!

 

Ingrid Budiș și Magda-Erica László, clasa a X-a B