Cu ocazia aniversarii zilelor Colegiului Național de Informatică, unii dintre elevii școlii s-au gândit să își împărtășească cele mai adânci și nebănuite sentimente, printr-un mic vernisaj purtând numele “Lumină , umbră și imaginație”. Creațiile lor într-adevăr au vorbit și au impresionat receptorii prin sensibilitatea transmisă. Și cu toate că suntem la un colegiu de profil matematică-informatică intensiv, elevii își acordă timp și pentru exprimarea prin artele frumoase.
“Totul începe cu desenul!- ne mărturisește d-l prof. Nicu Luca, coordonatorul acestei expoziții- Desenul înseamnă planificare, înseamnă să iei o foaie albă și să încerci să faci ceva cu ea, să construiești ceva. Pentru mulți dintre noi o simplă coală de hârtie poate însemna o problemă, însă pentru creatori, însemnă o provocare. Încadrarea în pagină a unui desen, nu este tocmai ușoară, de aceea graficienii noștri au început prin forme geometrice, terminând prin valorație și volumetrie. Însă adevăratul început este după un studiu al naturii. Astfel, artistul încearcă să reproducă ceva din ritmul naturii, ceva din toate structurile care îl influențează. Așa ajunge ca un mic peisaj din mediul înconjurător să fie privit și realizat diferit de către orice artist. Să modelezi un tablou înseamnă timp. Apar niște conexiuni ieșite din comun, apare imaginația! Fiecare spune câte o poveste prin opera lui. Fiecare simte să vină cu ceva nou, să îmbogățească, să experimenteze tehnici noi de lucru. Atunci, fiecare are dansul lui, iese din cadru. Explorează, face niște exerciții, se aruncă în necunoscut fără frică de a eșec. Artistul descoperă la fiecare pas, la fiecare linie trasată pe obiectul de lucru o nouă lume configurată după alte coordinate decât cele ale realității.
Ceea ce este intersant este că toți acești elevi au îndrăznit, au avut curajul să încerce ceva ce iese din sfera obișnuitului ! Trebuie să le mulțumim că ne-au lăsat să vedem prin ochii lor frumusețile lumii și ale naturii ce ne înconjoară!”
Larisa Cozma, clasa a XII-a E
[galerie]