Ca în fiecare an, de zilele CNI, profesorii de științe alături de elevii pasionați de descoperirea lumii ce ne înconjoară, cu alte cuvinte membrii Clubului de Științe CNI, au demonstrat faptul că sprijinul acordat de către Clubul Rotary 2005 Piatra Neamț și Fundația Infomat nu a fost în zadar. Ce alt mod mai frumos de a te prezenta ar putea fi decât acela de a arăta cu ce te ocupi, invitând reprezentanți ai celor ce te sprijină elevi din afara clubului, din CNI, sau de a primi vizitatori din școlile gimnaziale din județ?

Mai exact, luni 19.12.2022, începând cu ora 12, în laboratoarele de fizică și biologie s-au desfășurat: lansarea expoziției realizate de către doamna profesor Bejan și elevii săi din 12 C cu titlul Adventure Time! To Mars and Beyond, lansarea numărului din acest an al revistei cu teme de fizică, chimie, biologie, ecologie, astronomie (redactată în acest an de către doamna profesor Fronea Mariana și de către elevii Bucur Marius Gabriel și Patranea Cosmin de la 11D) precum și experimentele:

  • Respirația anaerobă la drojdii
  • Ritmul cardiac și condiția fizică
  • Acizi și baze de uz casnic
  • Interferența și difracția în natură.

Au participat membri ai Clubului de Științe, alți elevi din CNI dar și din școli gimnaziale (aflați în vizită), doamnele director ale CNI Piatra Neamț Neamțu Daniela și Cozma Luminița, reprezentanții Clubului Rotary 2005 Piatra Neamț – președintele Ovidiu Gârbia și trezorierul Crăciun Ștefan , reprezentantele Fundației Autonom – doamnele Mihaela Irimia și Cătălina Necula, domnul Silviu Ionașcu-Strungariu-administratorul firmei Onlineshop SRL. Cu sufletul alături de noi a fost și unul din sponsorii Clubului de Științe, donmul Eugen Cocâlea.

Mulțumim celor care finanțează cercetarea științifică și visurile tinerilor noștri, mulțumim elevilor și profesorilor pentru efortul și implicarea lor!