Competiția premiilor Școlilor Antreprenoriale  este o recunoaștere națională și europeană pentru performanța în educația antreprenorială. Competiția este organizată în cadrul proiectului The Entrepreneurial School, derulat de JA Europe. Țările participante la proiect au nominalizat una sau mai multe școli până la 15 iunie 2015. Au fost evaluate pe parcursul verii activitățile școlilor și desemnate cele care vor primi premiul. În competiția pentru Entrepreneurial School Award au fost selectate unități de învățământ din Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia și UK.

Cinci unități de învățământ liceal au intrat în cursa pentru premiul Entrepreneurial School Award, distincție acordată de Junior Achievement (JA) Europa prin care sunt recunoscute, la nivel național și european, liceele cu cele mai bune rezultate în educația antreprenorială. Din România, unitățile de învățământ calificate în competiție sunt: Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, Colegiul Național ”Al. Odobescu” Pitești, Liceul Teoretic ”Alexandru Ioan Cuza” din București, Colegiul Agricol Viaceslav Harnaj din București și Colegiul Național I.L.Caragiale din București.
Criteriile de selecție pentru acordarea Entrepreneurial School Award sunt:

  • Activități de educație antreprenorială derulate de către un număr cât mai mare de profesori și elevi
  • Existența unei viziuni și a unui plan pentru implementarea educației antreprenoriale
  • Alocarea de resurse pentru educația antreprenorială
  • Sprijinul acordat dezvoltării și instruirii profesorilor în domeniul educației antreprenoriale
  • Implicarea comunității locale și a sectorului de business în activitățile derulate.

Unsprezece  școli din Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia și Regatul Unit vor fi premiate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Parlamentul European de la Bruxelles din 15 oct 2015.

Premiantul României este Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț. Cultura organizațională a acestuia dezvoltă ideea că educația antreprenorială implică mult mai mult decât pregătirea despre gestionarea unei companii, ci și modul în care atitudinile, competențele și cunoștințele antreprenoriale pot fi dezvoltate, pentru a permite oricărui elev de a-și “pune ideile în practică”. Managementul instituției susține educația antreprenorială a tuturor elevilor și cadrelor didactice în vederea dezvoltării capacității acestora de a  adopta o schimbare într-un mod pozitiv.

 

Informații suplimentare

http://theentrepreneurialschool.eu/news/eleven-schools-in-europe-will-receive-the-entrepreneurial-school-award-2861/