Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț a găzduit luni, 17.11.2014, un proiect derulat de Banca Națională a României în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Reprezentanții filialei din Iași a BNR au susținut activități de informare a elevilor din clasele a XI-a din cadrul școlii noastre cu privire la istoria monedei naționale, a Băncii Naționale, despre tezaurul național și Monetăria Statului. Acest proiect are ca obiectiv general sprijinirea educației financiare prin însușirea de către elevi a unor noțiuni economice și financiare de bază și formarea unui vocabular economic. Domnul Ștefan Furduescu, specialist BNR, a lansat elevilor noștri invitația de a vizita sediul băncii din Iași și de a observa în direct modul cum funcționează aceasta.

[galerie]