A doua zi dedicată sărbătoririi Colegiului de Informatică a început sub auspiciul viziunii tinerilor întreprinzători care şi-au expus ideile şi creaţiile în timpul târgului din holul CNI din cadrul concursului „Tineri de azi, antreprenorii de mâine” patronat de Camera de Comerţ şi Industrie din Neamţ şi de Junior Achievement, România. La competiţie au participat 14 echipe din judeţul Neamţ, Iaşi, Bacău şi Suceava. De la prezentarea unor trasee turistice, a unor deserturi create în casă, expunerea unor obiecte handmade şi până la crearea unui site de promovare turistică, de la accesorii de vestimentaţie făcute de mână, la servicii de catering în şcoli prin care să se promoveze un stil sănătos de a mânca, tinerii viitori antreprenori şi-au dezvăluit ingeniozitatea şi spiritul de afacere, au uimit prin modul de organizare a unei afaceri, prin simţul practic de care au dat dovadă încercând să demonstreze că fiecare idee de business pe care au promovat-o va aduce şi profit. Printre invitaţii de marcă s-au numărat domnul Mihai Apopei, preşedintele CCI Neamţ, directorul general al  Camerei de Comerţ si Industrie Neamţ, d-na Miron Elena, dl. Dorin Calin, Manager – Entrepreneurship & ITC, Junior Achievement Romania, dna. Ionela Benchici de la Centrul Teritorial de Calcul Electronic, dl. Creţu Constantin, Multiply, dl Dorin Caputanu, Dolinex. Competiţia va continua miercuri, în Sala de Conferinţe a Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, cu prezentarea planurilor de afaceri ale elevilor participanţi, precum şi cu o întâlnire cu oameni de afaceri, exemple de bună practică.

Echipele participante sunt:

I. EDERA TRAVEL, trasee turistice de neuitat: Laguna Razim-Sinoe, Prof. coord. Ciorsac Mihaela – Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra-Neamţ

II. DESERTUL ŢĂRĂNCUŢEI, deserturi create în casă,  Prof. coord. Sandu Andreea Simona – CTC N.V. Karpen, Bacău

III. VINTAGE STYLE, producerea si comercializarea de produse handmade,  Prof. coord. Ciulei Despina – Colegiul Silvic „Bucovina”, Suceava

IV. TETA, comercializare produse handmade, prof. coord. Lidia Obreja – Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Prof. Ciurlea Ionuţ, Prof. Costrachevici Elena – Colegiul Naţional de Informatică, Piatra-Neamţ

V. SAVURICI, produse alimentare, prof. coord. Ursan Dorina – Liceul Tehnologic Spiru Haret

VI. SC STURIONETS, Crescătorie de sturioni,  Prof. coord. Ciurlea Ionuţ – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ

VII. ICE BUTTERFILES, Produse handmade,  Prof. coord. Ciurlea Ionuţ – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ

VIII. LIGHT-OF-HOPE, Magazin online de comercializare  produse handmade, Prof. coord.  Mormocea Dorina, Aciobăniţei Constantin, Ciurlea Ionuţ – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ

IX. InfoAboutRomania.com, Site de promovare a turismului, Prof. coord.  Mormocea Dorina, Aciobăniţei Constantin, Ciurlea Ionuţ – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ

X. YIA TRAVEL EXPERT, Catalog cu oferte turistice din Judeţul Neamţ, Prof. coord.  Mormocea Dorina, Aciobăniţei Constantin, Ciurlea Ionuţ – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ XI. ART TEXTIL, Prosoape personalizate, Prof. coord.  Mormocea Dorina, Aciobăniţei Constantin, Ciurlea Ionuţ – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ

XII. MAGIC SHOW, Umbrela muzicala, Prof. coord. Chiorescu Daniela-Marinela, Liceul pedagogic „Vasile Lupu”, Iaşi

XIII. SMART KIDS, Grădiniţa cu un program special, pentru copii cu vârste între 3-6 ani,  Prof. coord. Chiorescu Daniela-Marinela, Liceul pedagogic „Vasile Lupu”, Iaşi

XIV. BOX OF HOPE, Cutii pentru strângere de  fonduri în sprijinul copiilor defavorizaţi din Kenya., prof. coord. Chiorescu Daniela-Marinela, Liceul pedagogic „Vasile Lupu”, Iaşi

XV. MisteRO, Cafenea tematică,  Prof. coord. Daniela Neamţu – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ

XVI. Art Decor,  Activităţi artistice şi de creaţie-servicii, Prof. coord. Stănescu Carmen Diana – Liceul Economic „Nicolae Iorga” Paşcani, Iaşi

 

Elevii de la CNI nu au doar abilităţi practice, ci sunt ancoraţi şi într-o lume sensibilă, artistică, dovedind reale calităţi  teatrale, participând la un scurt spectacol în limba franceză „On ne badine  pas avec l’amour”, coordonat de doamna profesoară Graţia Preoteasa. Tinerii actori s-au transpus în lumea cuplurilor celebre din literatura universală şi română, realizând o incursiune în universul iubirii aşa cum l-au înţeles  marii scriitori, iar pentru câteva clipe mirifice, în faţa colegilor lor şi a profesorilor de la CNI şi-au făcut apariţia Romeo şi Julieta, Dante Alighieri şi Beatrice, Anna Karenina şi contele Vronski, Esmeralda şi Quasimodo.

 

Ingeniozitatea elevilor colegiului a fost materializată în cadrul concursului de proiecte în limba franceză „Cutia cu idei”. Activitatea a fost coordonată de doamna profesoară de limba franceză Raluca Ene, iar cele mai bune proiecte au primit aprecieri şi premii. Activitatea a fost un bun prilej pentru elevii CNI de a-şi exersa abilităţile de comunicare în limba franceză.