Cutia cu ideiediția on – line 2020

Ediția a 10- a a acestui concurs atât de îndrăgit de copii, Cutia cu idei, proiectul catedrei de limbi moderne pentru Zilele Colegiului Național de Informatică, a fost o adevărată provocare și pentru profesorii coordonatori și pentru elevii CNI, din cauza condițiilor inedite în care a fost organizat pe timp de școală la distanță. Dar, cum profesorii și elevii CNI, susținuți de direcțiunea CNI și de domnul informatician, sunt o echipă de neoprit atunci când vor să realizeze lucruri frumoase pentru ei și pentru școală, iată că am realizat pe 15 decembrie, de la ora 14.00 pe platforma TEAMS ediția a 10-a, on – ligne,  a acestui concurs.

Coordonați de d-nele. profesoare Raluca Ene, Elena Chelaru profesoare de limba franceză, Silvia Morțe, Brândușa Stan, profesoare limba engleză, Elena Mitrea, profesoară limba germană, 38 elevi din clasele 5 – 12 și-au susținut proiectele inovative, în cele trei limbi moderne învățate la noi în școală.

Pentru că obiectivele acestui proiect sunt promovarea diversității lingvistice a Europei, încurajarea exprimării artistice și creativitatea elevilor, evidențierea rolului educației formale și non-formale în formarea tinerei generații, juriul, format din profesorii de limbi moderne, au apreciat cu note de la 1 la 10 corectitudinea lingvistică, originalitatea, și  aplicabilitatea ideilor prezentate.

La limba engleză s-au înscris Adăscăliței Gabriela, Lupașcu Eduardo, Cojocariu Sara, Nicorescu Raluca, Barna Denisa, Tonco Oliver Antonio, Alupului Bogdan, Budiş Ingrid, Sandu Maria, Vornicu Ştefan, Onu Rareş, Râpaş Idliko, Alexandru Ilinca, Ilie Anastasia, Ilisei Bianca, Chelmuş Arina, Creţu Fernanda, Girovanu Andreea, Horceac Teodor, Morganti Giulia, Laszlo Magda,  Ţărnă Daria, Mitreanu Iustin şi Adamache Tobias

Juriul, format din doamnele profesoare Silvia Morțe și  Brîndușa Stan, a acordat următoarele premii:

Adăscăliței Gabriela, Lupașcu Eduardo – Premiul I

Cojocariu Sara – Premiul II

Nicorescu Raluca şi Barna Denisa- Premiul II

Tonco Oliver Antonio și Alupului Bogdan – Premiul II

Budiş Ingrid şi Sandu Maria- Premiul II

Vornicu Ştefan şi Onu Rareş- Premiul II

Râpaş Idliko  – Premiul III

Alexandru Ilinca şi Ilie Anastasia- Premiul III

Ilisei Bianca – Mențiune

Chelmuş Arina- Mențiune

Creţu Fernanda şi Girovanu Andreea- Mențiune

Horceac Teodor- Mențiune

Morganti Giulia- Mențiune

Laszlo Magda şi  Ţărnă Daria- Mențiune

Mitreanu Iustin şi Adamache Tobias- Mențiune

La limba franceză s-au înscris Sara Cojocariu – 6 A, Robert Măstăcăneanu – 6 B, Râpaș Ildiko – 6 A, Anisia Uscatu – 8 A, Dumitru Moroșanu – Humă – 8 A, Daniel Afloroaei – 11 D, Miruna Poloboc – 12 D

Juriul, format din doamnele profesoare Raluca Ene și  Elena Chelaru, a acordat următoarele premii:

Premiul I – Sara Cojocariu – 6 A, Miruna Poloboc – 12 D

Premiul al II-lea – Râpaș Ildiko – 6 A, Daniel Afloroaei – 11 D

Premiul al III-lea –  Robert Măstăcăneanu – 6 B, Anisia Uscatu – 8 A

Mențiuni: Dumitru Moroșanu – Humă – 8 A

La limba germană, s-au înscris Budiș Ingrid și Sandu Maria-Teodora, clasa a VII-a B, Adăscăliței-Grasu, Daniela-Gabriela, Horceac Teodor Girovanu Andrea-Denisa, Crețu Fernanda, Adamache Thobias și Mitreanu Iustin-Gabriel, clasa a VII-a A

Juriul, format din doamna profesoară Elena Mitrea,  a decis premiile:

Premiul I – echipa formată din Budiș Ingrid și Sandu Maria-Teodora, clasa a VII-a B

Premiul al II-lea – echipa formată din Adăscăliței-Grasu Daniela-Gabriela și Horceac Teodor, clasa a VII-a A

Premiul al II-lea – echipa formată din Girovanu Andrea-Denisa și Crețu Fernanda, clasa a VII-a A

Premiul al III-lea – echipa formată din Adamache Thobias și Mitreanu Iustin-Gabriel, clasa a VII-a A

Mulțumim, în special în acest an on-line, pentru premii și diplome Fundației INFOMAT, iar pentru buna organizare doamnei director prof. dr. Daniela Neamțu și domnului informatician Ovidiu Nechita.

Prof. Raluca ENE