Concursul interdisciplinar de științe TNT

Cu ocazia Zilelor Colegiului Național de Informatică, catedra de Științe a liceului a organizat Concursul interdisciplinar TNT. Concursul s-a intitulat „Viața în medii extreme”. Concursul s-a desfășurat în laboratoarele de chimie și biologie, găzduind aproximativ douăzeci de participanți, coordonați de elevi voluntari ai CNI-ului. În cadrul acestui concurs municipal au participat elevi de la diferite colegii ale orașului Piatra Neamț, precum Colegiul Național de Informatică, Colegiul Național Petru Rareș, Colegiul Național Gheorghe Asachi etc.

Concursul a fost structurat în două etape. Prima a fost partea teoretică. Aceasta a constat în rezolvarea unui test grilă, din fizică, biologie și chimie. Deși participanții au resimțit emoții, aceștia au demonstrat un nivel ridicat de pregătire și interes. După finalizarea acestei etape, a urmat cea de-a doua, cu caracter practic.

Etapa practică a constat în gruparea elevilor pe echipe, pentru a realiza tema primită. Fiecare temă constă în abordarea vieții într-un mediu extrem, cum ar fi: Viața într-o Bază Spațială, Viața în Deșert, Viața pe Fundul Oceanului și Viața pe Lună. Aceștia au analizat condițiile de viață sub pământ, resursele disponibile și soluțiile tehnologice, au studiat temperaturile extreme, lipsa apei și strategiile de adaptare, au investigat presiunile ridicate, lipsa luminii și a ecosistemelor de mare adâncime, au examinat mediile fără atmosferă, cu radiații intense și cerințele pentru menținerea unei baze lunare funcționale. După realizarea unei prezentări atractive, care să impresioneze juriul, concurenții au prezentat tema abordată.

După corectarea testelor și evaluarea proiectelor realizate, voluntarii colegiului au calculat mediile și au scris diplomele, fiind acordate premiile I, II și III, precum și mențiuni pentru elevii care s-au remarcat prin excelență și spirit de echipă echipă.

Scroll to top

Accessibility Toolbar