De la Copenhaga la Murau – fără pauză pentru bietul meu sufletul de carton
Bună, dragă cititorule, care ai dat din nou peste mine!
Dacă ți se pare că mă mișc prea repede între țări, ai dreptate. Abia îmi terminasem jurnalul despre Danemarca și Copenhaga, când, fără prea mult timp de recuperare emoțională (sau de scos praful din blăniță), am primit vestea: urmează Austria, Murau. Știam deja: urmează zile pline, cu munți, școală, mâncare ciudat de bună și, desigur, elevi care cred că eu sunt doar „drăguț”… până încep să observ mai mult decât par. Mi-am strâns (metaforic vorbind) bagajul de idei, am verificat busola curiozității și am pornit alături de cei 13 elevi ai Colegiului Național de Informatică din Piatra-Neamț și de doamnele profesor care i-au însoțit.
Eu, Mobi-One, mascota Erasmus+ cu un program mai plin decât agenda unei vedete, am trecut direct din nordul răcoros al Danemarcei în inima Alpilor austrieci.
Starea mea: ușor amețit de schimbarea de decor, dar complet pregătit să observ tot.
Pentru că, dacă există ceva ce am învățat în ultimii trei ani, e că lumea Erasmus+ nu are pauză — doar capitole noi.
Ziua 1
Drumeția care mi-a încălzit fibrele interioare
Dimineața a început cu un lucru simplu: oameni somnoroși și un mic dejun care mirosea a „hai să cucerim Austria”.
Elevii români și cei austrieci s-au privit inițial ca două aplicații diferite care încearcă să se sincronizeze. Dar limba engleză și zâmbetele au făcut rapid update-ul necesar. Apoi am pornit la drum.
Trei ore de drumeție pe munte. Trei ore în care eu am avut timp să reflectez la sensul existenței… sau măcar la cât de curată poate fi o pădure fără niciun ambalaj aruncat. Totul era ordonat, liniștit, aproape ca un manual de „cum să respecți natura fără să ți se explice prea mult”.
Ferma familiei Knapp a apărut ca un decor dintr-o poveste veche de 700 de ani — pentru că, da, chiar atât de veche era tradiția locului.
Vaci, pășuni, lemn, apă, reciclare naturală a tot ce se poate recicla. Eu am învățat un lucru important: aici, sustenabilitatea nu e un capitol dintr-un caiet, ci o rutină zilnică.
Momentul meu preferat? Laptele proaspăt. Cald. Real. Fără filtre.
Mi-am spus atunci: „Mobi, pe internet vacile sunt drăguțe și liniștite… dar aici par să te analizeze serios, ca și cum se întreabă dacă ești în vizită sau în meniu!”
Ziua 2
Berăria simțurilor și orașul care respiră liniște
A doua zi am descoperit că există locuri unde știința și arta se întâlnesc într-un pahar… dar fără să fie nevoie să-l bei neapărat.
La „Berăria Simțurilor”, totul era experiență: sunet, miros, atingere, imagine. Practic, un fel de lecție în care simțurile fac toată treaba, iar profesorul doar zâmbește mulțumit. Am văzut malț, fermentație, lumini, proiecții. Am simțit că tehnologia și tradiția și-au dat mâna și au decis să nu se mai certe.
După aceea, Murau m-a cucerit definitiv. Străzi medievale, liniște, munți, biserici cocoțate deasupra orașului ca niște gardieni vechi. De sus, totul părea o machetă perfectă, în care nimic nu este întâmplător.
Și apoi am stat într parc, unde am asistat la acest experiment: „Elevi români + elevi austrieci + discuții despre viață = combinație mai eficientă decât orice manual de limbi străine”.
Ziua 3
Ziua în care ideile au devenit proiecte
Dacă prima impresie a fost „ce frumos e aici”, ziua a treia a fost „ce mult putem face împreună”.
Școala HLW Murau era un univers în sine: laboratoare, spații moderne, bucătărie profesională și un aer de „aici învățarea chiar se întâmplă, nu doar se discută despre ea”.
Elevii au lucrat în echipe mixte. Români și austrieci, idei și emoții, engleză și râsete. Au apărut: videoclipuri, podcasturi, prezentări digitale.
Eu? Am asistat mândru dintr-un colț de laptop și am notat mental: „munca în echipă chiar funcționează când toată lumea vrea același rezultat”.
Momentul meu preferat a fost prezentarea României și dansul popular. Sincer, nu mă așteptam ca o mascotă ca mine să simtă atâta mândrie… dar uite că se întâmplă.
Ziua 4
Bucătăria ca limbaj universal
Dacă există un loc unde toți oamenii devin egali, acela este bucătăria.
Echipamente profesionale, mirosuri, ingrediente, rețete din două țări și o singură regulă: „gustă și spune sincer ce simți”. S-au gătit preparate românești și austriece. Eu am făcut mămăligă și am privit totul cu atenția unui critic culinar de pluș. Șnițele, tochitură, supe, deserturi — și mai ales conversații.
Pentru că, în realitate, nu mâncarea a fost importantă, ci întrebările: „Cum gătiți asta?”, „De ce folosiți ingredientul acesta?”, „La voi cum se face?”
Răspunsul real a fost simplu: comunicarea e ingredientul principal.
Ziua 5
Graz și despărțirea care n-a vrut să fie ușoară
Ultima zi m-a găsit într-un oraș care pare gândit de cineva care iubește viitorul: Graz. Aici am învățat că un oraș poate respira. Spații verzi, soluții sustenabile, apă, natură integrată în infrastructură. Totul părea construit cu gândul la mâine, nu doar la azi. Am făcut un mic experiment de responsabilitate: am observat deșeurile din spațiul public. Nu ca pedeapsă, ci ca lecție. Și am înțeles ceva simplu: schimbarea începe cu atenția.
Iar apoi a venit momentul acela. Despărțirea. Elevii români și austrieci au stat unii lângă alții mai tăcuți decât de obicei. Nu pentru că nu mai aveau ce să spună, ci pentru că spuneau deja totul prin faptul că le păsa. Eu am rămas puțin în urmă. Nu pentru că nu voiam să plec… ci pentru că fiecare astfel de experiență lasă în mine ceva ce nu se împachetează ușor: oameni, emoții, idei.
Epilog
Înapoi acasă, dar nu același.
Acum sunt din nou acasă. Dar nu mai sunt același Mobi-One care a plecat. Am învățat că: sustenabilitatea se trăiește, nu se predă, comunicarea nu are nevoie de traducere perfectă și că, uneori, o simplă mascotă poate înțelege foarte multe, dacă ascultă suficient de atent. Iar dacă mă întrebi dacă a meritat? Îți răspund simplu, din fibrele mele de pluș: Da.
Murau a rămas undeva între munți, între lecții, râsete și proiecte făcute în echipă. Dar eu nu apuc niciodată să stau prea mult pe loc. Pentru că deja am auzit zvonul: în doar două săptămâni urmează Italia. Da, ai citit bine. Italia.
Și, dacă experiența m-a învățat ceva, este că în lumea Erasmus+ valiza nu se închide niciodată complet. Doar se schimbă hainele, limbile și poveștile.
Pe curând!
Mobi-One
Blue Professional Business Group Project Presentation
Educational sistem in Romania vs Austria_2
Educational sistem in Romania vs Austria_1
Erasmus+ HUB Group Project Presentation