SESIUNE DE COMUNICĂRI METODICO-ȘTIINȚIFICE „MEMORIAL VASILE ȚIFUI”

SESIUNE DE COMUNICĂRI METODICO-ȘTIINȚIFICE

„MEMORIAL VASILE ȚIFUI”

„Creativitate și inovație prin medii virtuale de învățare – AI – provocare/oportunitate

Argument

Inovația, explozia informațională generată de utilizarea internetului, comunicarea aproape nelimitată prin rețele informatizate de socializare, dezvoltarea fără precedent a noilor tehnologii sunt semnele unei transformări profunde la nivelul întregii civilizații. Aceasta se transpune într-o provocare adresată mediului educațional. Centrat într-o perioadă pe profesori, altă dată pe elevi, actul educațional se adresează astăzi tuturor, în egală măsură, în forma învățării pe tot parcursul vieții.

Ediția de anul acesta a sesiunii internaționale de comunicări metodico-științifice „Memorial Vasile Țifui” promovează, în contextul menționat, transferul de inovații dinspre și înspre mediul formal și mediul non-formal, pe verticală. Sesiunea poate fi o bună oportunitate de a face schimb de experiență în ceea ce privește diferite aspecte ale utilizării mijloacelor IT în educație și de a discuta elemente importante pentru reformarea curriculumului de către toți participanții la aceasta – elevi, studenți, profesori din învățământul preuniversitar și universitar, specialiști din Ministerul Educației și traineri din companii producătoare de software.

Obiective

Obiectivul general este transferul de inovație pe verticală, din medii nonformale în medii formale, utilizând tehnologiile digitale.

Obiective specifice

  • cultivarea excelenței în studiul informaticii și matematicii;
  • stimularea și motivarea elevilor capabili de performanțe școlare;
  • implicarea elevilor și a cadrelor didactice în dezvoltarea creativității și inovației în domeniul științific;
  • realizarea de produse digitale care vor asigura învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea durabilă a educației în context european.

Teme de discuție

  • creșterea nivelului de performanță a actului educațional, prin accesul la informație și utilizarea produselor digitale;
  • încurajarea inovației în procesul didactic;
  • impactul inteligenței artificiale asupra procesului educațional;
  • utilizarea produselor digitale în orele de curs;
  • realizarea de produse digitale aplicabile în procesul didactic;
  • metode activ-participative aplicate în cadrul activităților educaționale;
  • metode inovative pentru atingerea unor standarde superioare în activitatea metodico-științifică, bazate pe competențe cu indicatori de performanță;
  • mijloace și tehnici de comunicare digitale;
  • utilizarea mijloacelor digitale în scopul dezvoltării gândirii științifice în domenii conexe disciplinei informatică;
  • mediul virtual de învățare;
  • crearea unor medii inovative în educație, cu ajutorul produselor digitale, pentru realizarea unor lecții interdisciplinare;
  • crearea unor contexte educaționale – formative stimulative, pentru asigurarea excelenței în educație;
  • modele de lecții transcurriculare realizate cu ajutorul tehnologiilor digital.

Modalitate de desfășurare

Ediția de anul acesta a sesiunii internaționale de comunicări metodico-științifice „Memorial Vasile Țifui” se va desfășura sub forma unui webinar.

Persoanele interesate se pot înscrie în calitate de participanți la dezbateri. În calitate de participant la dezbateri, fiecare persoană își va argumenta opiniile referitoare la temele abordate de vorbitori.

De asemenea, pot înainta o lucrare pe temele sus-menționate ce va fi publicată în format electronic într-un CD educațional cu ISBN. Lucrarea va fi elaborată în 1-3 pagini format A4 (font Times New Roman, mărime 12).

Pentru participare se va completa formularul de înscriere de pe site-ul http://cni.nt.edu.ro, secțiunea Concurs. Acesta, împreună cu lucrarea, se vor trimite persoanei de contact: Elena Mitrea, email: elenamitrea25@yahoo.com.

Formular_inscriere_sesiune 2026

Scroll to top

Accessibility Toolbar