Dorința mea de a începe să mă implic în proiecte m-a determinat să mă înscriu, alături de câțiva colegi, la această competiție. Dragostea față de natură m-a făcut să încep cu drag studiul acestui subiect. Am fost determinată și interesată să citesc și să mă documentez. Citind despre acest subiect, am observat că fizica cuantică ascunde nenumărate idei și principii ce pot stârni curiozitatea și interesul. Acest domeniu vast mi-a îmbunătățit, în același timp, cultura generală, acumulând cunoștințe despre modul în care Einstein s-a inspirat din minunatele ecuații ale lui Maxwell, care, la rândul lor, se bazează pe experimentele lui Faraday. De asemenea, am aflat și cum, doar folosind o axiomă de-a lui Einstein și teorema lui Pitagora, putem demonstra că viteza luminii este constantă.
Constanta lui Planck și nenumăratele experimente prin care poate fi aflată s-au transformat dintr-un lucru neștiut într-o curiozitate și chiar în dorința de studiu și cercetare. Am aflat și despre unde, fotoni, culoare, despre radiație și câmpuri și despre multe alte lucruri pe care le observ în viața de zi cu zi, dar cărora nu le-am oferit până acum atenția meritată.
Cum pisica lui Schrödinger este un reper de bază în explicarea principiilor fizicii cuantice, mi-am găsit propriul animăluț care să mă reprezinte; un arici, numit Asterix datorită dimensiunilor mici și a istețimii, nume preluat din cunoscutele benzi desenate ce îi poartă numele personajului. Acest arici are o caracteristică interesantă, el este un arici binar.
Pentru a-mi face mai interesant studiul fizicii cuantice l-am transformat pe Asterix într-o statuie cuantică. Cum? Mi-am imaginat următorul lucru: Asterix se află în două poziții clasice simultan. Acele lui constituie o configurație de numere binare: fiecare ac este reprezentat fie de 1, fie de 0, de aici venindu-i și denumirea de arici binar.
În prima poziție clasică, Asterix are doar acele ce coincid numărului 1; în cea de-a doua poziție clasică, doar acele specifice lui 0. Când acesta va colapsa cuantic (va fi observat ca fiind în doar una din formele prezentate), va avea (după un calcul simplu pe care l-am efectuat) 64% șanse de a fi în prima formă, având doar acele ce îi coincid lui 1. Am reprezentat și grafic procesul pentru a fi mai ușor înțeles (acele 1 sunt cele mai stridente, în timp ce acele 0 sunt mai puțin vizibile).
Acest concept este destul de simplu de înțeles, dar adevărul e că originea acestui arici binar nu e procesul meu de învățare. Inițial, Asterix nu avea nicio legătură cu fizica cuantică; el s-a născut ca fiind un prototip de mascota pentru Erasmus+.
Anul acesta, unul dintre obiectivele noastre pe parcursul activităților proiectului Erasmus+ a fost să creăm o mascotă. Prototipul meu a fost reprezentat de Asterix, care, pe lângă caracteristicile lui specifice, avea un mic bonus – era un arici binar. La fel ca înainte, acele erau reprezentate de 0 sau 1, dar însemnau altceva.
Asterix, ariciul binar, nu a fost mereu un arici. Acum mult timp el era un simplu animăluț mic și neajutorat, fără ace. De-a lungul timpului, a primit, pentru fiecare experiență, câte un ac, cu ajutorul cărora, încetul cu încetul, și-a creat stratul de ace. Fiecare ac reprezintă câte un număr, și anume 0 sau 1. 0 este pentru fiecare eșec pe care acesta l-a avut, și 1, opusul, adică pentru fiecare victorie. Fără folosirea ambelor tipuri de ace, Asterix nu ar mai fi reușit să își creeze acest strat protector.
Prin aceste ace înțelegem nevoia de victorii, dar și de eșecuri, lucruri dobândite prin experiențe culturale, călătorii și încercări. Fiecare ac reprezintă un sac de cunoștințe acumulate de-a lungul timpului.
Așadar, Erasmus mi-a oferit oportunitatea de a crea un personaj și cum Dumnezeu ne oferă talanți pentru a-i înmulți, am folosit acest animăluț ca pe o mascotă a procesului meu de învățare. Așa cum Maxwell a ajuns în punctul în care putea explica orice principiu folosindu-se de câmpuri, așa sper și eu să folosesc acest arici în favoarea mea, indiferent de domeniul pe care doresc să îl studiez.
Într-o lume banală, ce se află în continuă schimbare, e important să ne găsim pata de subiectivism, să îi oferim vieții o amprentă de culoare pe care să o prețuim și să o iubim. Să ne obișnuim cu schimbarea, cu greșelile și cu faptul că drumul în viață ni-l croim singuri. Să avem puterea de a renunța la ceea ce ținem și să oferim valoare unor lucruri noi, și, nu în ultimul rând, să nu uităm că oriunde ne-am afla, suntem noi cu noi înșine, și noi împotriva lumii, natura fiind singurul lucru ce ne e aproape indiferent de situație.
Monica Duceag, clasa a XI-a E
